Familia doamnei Mariana S. era dezbinată din cauza lipsei de comunicare, certurile erau constante între soțul și fiica ei, nu se înțelegeau deloc. „Nu știam ce să fac, cum să găsesc un echilibru sau cum să-i ajut. Sufeream foarte mult, plângeam ore întregi și așa au trecut mai mult de șapte ani. Părinții mei au decedat, ceea ce mi-a cauzat și mai multă tristețe. Nici nu reușisem să trec peste această suferință, că a urmat o alta: fiica mea a decis să plece în străinătate”, mărturisește ea.
„Am fost invitată la Biserica Universală și participând la slujbe am învățat cum să lupt prin credință pentru familia mea, cum să perseverez până când obțin binecuvântarea așteptată. Am pus familia mea în mâna lui Dumnezeu și am avut certitudinea că El va face o schimbare totală în ea”, continuă doamna Mariana.
Transformare în familie
„Mulțumită lui Dumnezeu, fiica mea cea mare este bine, s-a schimbat foarte mult, a devenit mai comunicativă cu noi, a început să participe la slujbe și se observă o schimbare totală în caracterul ei. După 3 ani de încercări eșuate, au reușit să se stabilească bine acolo în străinătate și să prospere”, continuă ea.
Transformarea a avut loc în toată familia ei. Acum este uniune și înțelegere. „Dumnezeu a binecuvântat viața mea și a familiei mele, suntem cu adevărat fericiți, mulțumită Domnului Iisus”.
Artigos relacionados
ADUCÂND ADEVĂRATA LIBERTATE
Pentru a încerca să ajute deținuții să se întoarcă în societate cu o nouă perspectivă asupra vieții, Biserica
Slujbă „familia la piciorul crucii” cu Episcopul Edir Macedo
Sute de persoane s-au unit în credință la slujba „familia la piciorul crucii” cu Episcopul Edir Macedo Ziua
Campania Pășunii Verzi
Dumnezeu, ca Păstor, acordă îngrijire personală oilor Sale. De aceea, ele se bucură de pace și siguranță. Dar,





