„După aceea, Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetățile și în toate locurile pe unde avea să treacă El. … să vindecați pe bolnavii care vor fi acolo.” Luca 10:1,9

Istoria celor 70 de ucenici aleși de Domnul Iisus nu este doar o filă de istorie, ci o realitate care continuă să schimbe vieți. Pe atunci, acești oameni au primit o misiune clară: să vindece orice fel de boală și să alunge suferințele spirituale.

Astăzi, aceeași credință stă la baza unui eveniment special care caută să aducă soluții celor fără speranță.

SLUJBA CELOR 70 DE APOSTOLI

În cadrul acestei slujbe, persoanele bolnave trec printr-un coridor format din 70 de slujitori ai lui Dumnezeu. Aceștia se roagă și își pun mâinile peste cei suferinzi, urmând întocmai promisiunea scrisă în Biblie: „…își vor pune mâinile peste cei bolnavi și ei se vor însănătoși.” (Marcu 16:18)

O SOLUȚIE PENTRU PROBLEMELE „FĂRĂ LEAC”

Dacă vă confruntați cu probleme de sănătate pe care medicina le consideră de nerezolvat sau dacă simțiți că viața dvs. este blocată de probleme spirituale, există o cale de ieșire: Iisus Hristos. Nu va fi o slujbă obișnuită. Dumnezeu va manifesta puterea Sa prin slujitorii Săi, așa cum a făcut și în vremea celor 70 de ucenici. Ei s-au întors bucuroși din această misiune pentru că multe persoane au fost vindecate și eliberate în Numele Domnului Iisus.

PRIMII PAŞI DUPĂ UN AN DE STAT ÎN PAT

Un exemplu real al puterii lui Dumnezeu a fost un domn, care abia a ajuns la slujbă cărat și ajutat de soția sa, căci de un an de zile nu mai mersese. Mare i-a fost bucuria când după rugăciuni a reușit să facă singur primii pași în direcția altarului și a mărturisit cu lacrimi în ochi că ultimul an l-a petrecut în pat.

Vă așteptăm pe data de 10 Mai – Duminică, la ora 9:00 dimineața. Exclusiv la Catedrala Credinței din București – Șoseaua Fundeni nr. 11 – Sector 2.

Artigos relacionados