Melania V. avea o listă lungă cu boli care afectau viața ei, dar prin credință, astăzi este vindecată atât fizic, cât și sufletește.
Din cauza problemelor, Melania V., era foarte tristă, în sufletul ei nu era pace și, la vârsta de 42 de ani, a avut un accident vascular cerebral. „Timp de un an de zile simțeam că ceva mă sufocă la gât, eram foarte slăbită și plângeam foarte mult”, a spus ea.
În plus, nu putea să doarmă noaptea, avea depresie, palpitații la inimă, dureri de cap constante, îi tremurau mâinile, nu putea să urce și să coboare scările. „Am fost diagnosticată, de asemenea, cu chisturi și noduli la ovare. Mă simțeam atât de rău, încât a venit la mine mama mea și frații mei ca să mă mai vadă o dată, pentru că eu credeam că nu o să mai am mult de trăit”, mărturisește doamna Melania.
Primul pas în credință
Într-o dimineață, a văzut emisiunea de la Catedrala Credinței la TV, și a început să o urmărească zilnic și să participe la rugăciune. „Am hotărât să merg cu familia mea la Catedrala Credinței în București, chiar fiind la o distanță foarte mare de Cluj-Napoca. La prima slujbă am simțit o eliberare și o ușurare în sufletul meu, iar trupul meu s-a umplut de putere. Am perseverat la slujbe, era un sacrificiu să ajung în fiecare săptămână la București, dar Dumnezeu m-a binecuvântat atât financiar, cât și fizic”, continuă ea.
După câteva luni, s-a deschis Biserica Universală și la Cluj-Napoca. Astfel, doamna Melania a reușit să participe și mai des la slujbe.
„Era perioada în care se vorbea despre Campania de Rugăciune Focul Sfânt din Israel. Am decis să particip pentru vindecarea mea, aveam siguranța și dorința de a fi vindecată în totalitate, atât fizic, cât și sufletește. Am manifestat credința mea printr-un sacrificiu material și am făcut și un sacrificiu spiritual, făcând Voia lui Dumnezeu de a-i ierta pe cei care mi-au dorit răul”, a spus ea.
Sănătate sporită
Ca răspuns, Dumnezeu a făcut o minune foarte mare. A fost vindecată în totalitate. De atunci, au trecut 14 ani și ea face analizele și examenele anuale de rutină și toate sunt bune.
„Am primit foarte multe binecuvântări de la Dumnezeu, nu numai în sănătate, ci și în familie, financiar și în sufletul meu. Am putere să muncesc, nu duc lipsă de nimic. În sufletul meu nu mai este tristețe, sunt fericită, am pace și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat și îmi va da”, conchide doamna Melania V. – Cluj-Napoca
Artigos relacionados
70 DE APOSTOLI SE ÎNTOARCE
„După aceea, Domnul a mai rânduit alți șaptezeci de ucenici și i-a trimis doi câte doi înaintea Lui,
SFINȚIREA CA SLUJITOR ÎNTĂREȘTE MISIUNEA DE A SALVA SUFLETE
Studiul despre „Împărăția lui Dumnezeu” Miercuri seara (01.04), atmosfera de la Catedrala Credinței a fost una specială. Nu
„AM PLANTAT CREDINȚĂ CU LACRIMI” – CUNOAȘTEȚI ISTORIA ALINEI, TÂNĂRA CARE A ÎNVINS UN DIAGNOSTIC CRUNT DUPĂ TREI ANI DE LUPTĂ
La 22 de ani, Alina M. a primit un diagnostic dur: hiperpresiune intracraniană idiopatică, o afecțiune neurologică fără





