Îmbrăcați, nu goi

walk-706x432“Noi ştim într-adevăr că, dacă casa cortului nostru pământesc este distrusă, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o casă veşnică în ceruri, care nu este făcută de mâini. Căci gemem în cortul acesta, dorind să ne îmbrăcăm peste el cu lăcaşul nostru ceresc, negreşit dacă, după ce vom fi îmbrăcaţi, nu vom fi găsiţi goi.”

2 Corinteni 5:1-3

Trupul pe care îl ai, indiferent cât de puternic sau frumos este, într-o zi se va termina cu el.

Trupul este casa cortului nostru pământesc, este ceva provizoriu.

Când se va întâmpla acest lucru, și va fi mai devreme sau mai târziu, unde va trăi sufletul tău pentru eternitate?

În iazul de foc și pucioasă împreună cu diavolul, fiara, profetul mincinos, moartea și iadul? Nu! Eu nu cred că vrei acest lucru.

Avem din partea lui Dumnezeu o clădire, o casă care nu este făcută de mâini omenești, eternă, care va fi locuința cerească pentru sufletul nostru.

Dar, cum în viață totul are o condiție, condiția ca să lași casa pământească și să trăiești în locuința cerească este să nu fi gol ci îmbrăcat.

Doar îmbrăcați cu Armura lui Dumnezeu (Efeseni 6:10), cu Duhul Sfânt, vom putea sta fermi împotriva tuturor uneltirilor diavolului și să rezistăm în ziua cea rea și după ce am învins totul, să rămânem în picioare.

În ziua cea rea gemem, suferim în numele credinței noastre. Dar odată îmbrăcați, totul trece, totul se termină.

Dar cei care sunt goi spiritual, cad la prima uneltire a diavolului și nu suportă ziua cea rea.

Rezumând: dacă vrei ca sufletul tău să trăiască în locuința cerească, când casa pământească se va distruge, nu poți să fii gol, ci îmbrăcat cu Armura lui Dumnezeu, care îți va da condiții să continui și să prevalezi mereu.

Episcopul Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *