Anotimpurile

Un bărbat avea patru fii. El dorea ca fii săi să nu judece lucrurile într-un mod pripit şi de aceea, el i-a trimis pe fiecare dintre ei să călătorească şi să observe un păr care era plantat într-un ţinut îndepărtat.

Primul copil s-a dus acolo pe timp de iarnă, cel de-al doilea s-a dus primăvara, al treilea, s-a dus vara, iar cel de-al patrulea care era şi mezinul familiei s-a dus toamna.

Când au săvârşit cu toţii călătoria, tatăl i-a strâns pe toţi şi le-a cerut să descrie ceea ce au văzut.

Primul a spus că arborele era urât, aplecat şi răsucit… Al doilea a spus că era acoperit cu o mulţime de flori cu un parfum înbietor şi care erau atât de frumoase…!!! „Chiar aş putea să bag mâna în foc declarând că ceva mai graţios decât asta nu am mai văzut vreodată.”  Al treilea fiu nu a fost de acord şi a zis: „Ba nu, copacul era plin de frunze verzi şi de nişte mici roade crude”

Ultimul fiu, i-a contrazis pe toţi şi a spus că arborele era încărcat şi arcuit de roade. Avea în el viaţă şi promisiuni…

Bărbatul le-a explicat atunci fiilor că aveau cu toţii dreptate pentru că ei văzuseră numai un anotimp din viaţa pomului.

A spus apoi că un arbore sau un om nu pot fi judecaţi doar pentru un anotimp (stadiu) al vieţii lor. Esenţa unui lucru, a unei plante sau a unui om constă în plăcerea, bucuria şi iubirea care vin de la acea viaţă. Toate acestea pot fi cântărite şi judecate abia la final, după încheierea tuturor anotimpurilor.

Dacă tu renunţi când este iarnă, pierzi promisiunea primăverii, frumuseţea verii şi aşteptările de la toamnă. Nu permite ca durerea unui anotimp să distrugă fericirea tuturor celorlaltor anotimpuri. Nu judeca viaţa doar după un anotimp dificil…!