Una dintre cele mai importante lecții din povestea lui Iacov
Duminică 13 Iunie s-a ținut slujbă la Catedrala Credinței din București, la această slujbă Pr Lucian a continuat explicația despre Duhul Cunoașterii și despre care sunt cele mai importante lecții în povestea lui Iacov.
”Eu sunt Dumnezeul din Betel, unde ai uns stâlpul și unde mi-ai făcut o promisiune; acum ridică-te, ieși din această țară și întoarce-te în țara rudelor tale. Și Rahela și Leea au răspuns și i-au zis: Este totuși vreo parte sau moștenire pentru noi în casa tatălui nostru? Nu suntem socotite de el ca străine? Căci ne-a vândut și ne-a mâncat în întregime și banii. Pentru că toată bogăția pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru este a noastră și a copiilor noștri, acum așadar, fă orice ți-a spus Dumnezeu.” Geneza 31:13-16
”Trecuseră douăzeci de ani și Dumnezeu nu uitase jurământul pe care i l-a făcut Iacov în Betel, unde a turnat mirul peste piatră și a făcut o jurința cu El. Iacov era deja bogat. (Dumnezeu i-a dat mult mai mult decât pâine și îmbrăcăminte, căci așa este El, nu datorează nimic nimănui; noi Îi datorăm) Cu toate acestea, Iacov încă nu avea cea mai mare bogăție: SĂ DEVINĂ ISRAEL.” a explicat Parinte Lucian.
”Cererea din juruință nu era încă îndeplinită pe deplin. Iacov avea nevoie să se întoarcă în pace în casa tatălui său. Dar cum să se întoarcă în pace sub amenințarea lui Esau? Numai un nou Iacov, transformat în Israel, ar fi fost văzut de Esau cu alți ochi. Întoarcerea lui Iacov a fost marcată de o luptă cu Dumnezeu care l-a transformat în Israel. (Geneza 32:28)
Această transformare a devenit cea mai mare bogăție, adevăratul punct de schimbare. Mai mult decât binecuvântări, avere, căsătorie, copii, succes, trebuie să trecem și noi prin această transformare.” A finalizat Parintele Lucian.
Dacă doriți să-L cunoașteți pe Dumnezeu, și să fiți transformat de El, apropiați-vă la Catedrala Credinței din București pe Șos. Fundeni nr 11, sector 2 sau la un Locaș al Duhului Sfânt din țară.
Deixe o seu comentário