Cluj-Napoca, denumit și “inima Transilvaniei” este al doilea oraș al României ca populație. Este un important centru academic, cultural, industrial și de afaceri. Mediul său multicultural este o atracție pentru turiști din țară și străinătate.
Sâmbătă, 16 noiembrie, a fost o zi specială care a marcat reinaugurarea noului Locaș al Duhului Sfânt din Cluj-Napoca. Au fost prezente peste o sută de persoane, nu doar clujeni, ci și oameni veniți din alte orașe, care au ținut să ia parte la sfințirea lăcașului. După rugăciunile făcute pentru sănătate și pentru eliberarea de tot răul, multe persoane au simțit manifestarea puterii lui Dumnezeu în starea de sănătate și cea interioară, mărturisind că nu mai aveau dureri și că în locul tristeții profunde și apăsării sufletești au primit bucurie și pace.
Părintele Lucian care a oficiat această slujbă, a transmis celor prezenți un mesaj de credință, explicând că mulți oameni sunt sclavii problemelor, așa cum poporul lui Israel era sclav în Egipt. Dar, când omul decide să facă un legământ cu Dumnezeu prin sacrificiu, renunțând la voia proprie ca să facă voia lui Dumnezeu, atunci El vine și îl scoate pe om din situația care îl asuprește.
Reinaugurarea noului Locaș al Duhului Sfânt a fost un motiv de bucurie și satisfacție pentru toți cei care au participat la acest eveniment, deoarece în acest loc primesc îndrumări și învățături biblice ca să-și folosească credința într-un mod inteligent și astfel să ajungă să vadă promisiunile lui Dumnezeu materializate în viețile lor.
Adresa Locașului Credinței din Cluj Napoca: str. Traian nr. 56
Leave A Comment