Episcopul Julio Freitas în România

 

La Catedrala Credinţei, această duminică a fost una cu totul şi cu totul specială aşa cum vă anunţasem deja că urma să fie. Slujba principală de la ora 09:00 a fost susţinută de către responsabilul lucrării Bisericii Universale pe Europa, Dl. Episcop Julio Freitas. Acesta ne-a onorat cu prezenţa, ridicând către cer, rugăciuni fierbinţi pentru toţi credincioşii prezenţi, pentru familiile lor şi pentru întreaga Românie.

Învăţăturile sale au curs direct către inima enoriaşilor, care s-au dus acasă plini de speranţă şi încredere, având asupra lor binecuvântările divine. Toate locurile disponibile credincioşilor au fost ocupate de lume din toată ţara, ce au venit cu credinţă în suflet, dorind să facă un legământ cu Dumnezeu.

Dl. episcop ne-a vorbit despre importanţa echilibrului pe care trebuie să-l avem în viaţa nostră. Dânsul a spus că fiecare dintre noi, nu ne putem neglija partea fizică a vieţii. Prin credinţă, noi scăpăm de probleme, însă, dacă nu avem grijă de noi, acestea pot veni din nou în viaţa noastră. Spre exemplu: Cei ce vin cu credinţă la biserică şi participă la rugăciunea de vindecare, vor fi vindecaţi, dar ei trebuie să aibă grijă mai apoi de modul de alimentaţie, de odihnă, de felul în care se îmbracă potrivit fiecărui sezon, trebuie să meargă periodic la medic pentru consult, să facă analizele de rigoare ş.a.m.d. În caz contrar, degeaba au fost vindecaţi.

La fel se întâmplă şi cu acel cuplu care nu are grijă de lucrurile specifice vieţii în doi. Poate că sunteţi singur(ă), dar participând la slujbe cu credinţă, Dumnezeu vă binecuvântează cu un partener. Însă, dacă nu comunicaţi cu persoana iubită, dacă nu-i oferiţi atenţia, respectul cuvenit, dacă vă neglijaţi aspectul şi îngrijirea personală, dacă vă neglijaţi partenerul de cuplu, dacă nu petreceţi timp alături de el pentru a împărtăşi viaţa unul cu celălalt, atunci este normal că dumneavoastră îl(o) veţi pierde. Viaţa dvs. trebuie să ţină cont de aceste aspecte ale îngrijirii vieţii personale.

Cu privire la legământul dintre om şi Dumnezeu, domnul episcop a explicat detaliat, cerinţele Lui Dumnezeu ce sunt cuprinse în „cele 10 porunci”.

Prima poruncă: Singurul Dumnezeu pe care trebuie să-l avem este El. Cel mai adorat „dumnezeu” din toată lumea la ora actuală, este banul – spunea dânsul. Omul face orice ca să obţină bani însă, noi, trebuie să facem totul pentru a-L mulţumi pe El; cel mai adorat Dumnezeu, trebuie să fie El.

Porunca aceasta nu se referă doar la faptul de a urma un singur Dumnezeu, pe El ci deasemenea se referă la faptul că El trebuie să fie pe primul loc în viaţa noastră, iar acest lucru trebuie să se reflecte în toate aspectele vieţii noastre.

Aşa cum El în relaţia Sa cu noi este un Dumnezeu fidel, şi noi trebuie să fim fideli cu El. El cere de la noi fidelitate totală. Unul din lucrurile ce marchează fidelitatea unui om faţă de Dumnezeu este acela de a fi un zeciuitor fidel. Astfel ne arătăm încrederea faţă de El, căci, doar cei care SE ÎNCRED pot cunoaşte măreţiile sale.

A doua poruncă: Asemănătoare cu prima poruncă aceasta se referă la faptul că noi nu putem SĂ NE PUNEM INIMA în nimic din această lume, absolut nimic nu trebuie să ocupe locul Lui Dumnezeu în inima noastră; nimic din cer, de jos de pe pământ, sau din apele de mai jos decât pământul nu trebuie să fie cioplit sau înfăţişat reprezentând vre-un dumnezeu pentru noi, căci Dumnezeu este Duh, nu o imagine, o pictură, o poză, o sculptură a cărei înfăţişare o putem desluşi. Dumnezeu nu se poate vedea cu ochii umani, astfel noi nu-i putem face vre-o asemănare.

A treia poruncă: A lua în deşert numele Lui, înseamnă, a-I rosti numele fără rost, fără noimă, aiurea. Noi nu-I putem pronunţa Numele (Iisus Hristos) folosindu-L într-o manieră religioasă. Atunci când rostim Numele Său, puterea Lui Dumnezeu se arată, iar noi trebuie să-i rostim numele doar la nevoie, atunci când avem credinţă vie şi ne-o manifestăm printr-o atitudine de credinţă.

Când omul nu-şi manifestă credinţa prin fapte el vorbeşte de un dumnezeu care nu se manifestă în viaţa lui. Dumnezeu se manifestă în viaţa persoanelor negreşit, însă, aşteaptă de la noi să avem o credinţă vie însoţită de fapte cu care mai apoi să-I chemăm Numele spre a veni în ajutorul nostru.

A patra poruncă: Ziua de odihnă a fost instaurată de Dumnezeu cu scopul ca în acea zi noi să ne dedicăm viaţa în totalitate Lui, făcând rugăciuni, mergând la biserică, investind în viaţa noastră spirituală. În vechime, pe timpul lui Moise, ziua de odihnă era sâmbăta, dar odată cu sacrificiul Lui Iisus Hristos, de la sine, Ziua Învierii Mântuitorului a devenit cea mai semnificativă zi în care oamenii de pretutindeni se dedică totalmente relaţiei cu Divinitatea.

Astfel, duminica, această singură zi pe săptămână trebuie neapărat s-o dedicăm Lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă însă că doar o zi suntem cu Dumnezeu, iar în celelalte facem ce ne taie pe noi capul. NU. Nici aşa nu se poate.

Poate că întrebaţi: Dar care este atunci ziua Domnului? Sâmbătă?; sau Duminică?

Ziua Domnului este în fiecare zi căci în fiecare zi El trebuie să fie pe primul loc în inima noastră, însă, măcar o zi pe săptămână, aşa cum noi facem aici, duminica, trebuie să ne dedicăm total în a investi în viaţa noastră spirituală căutându-L pe Dumnezeu şi cerând Prezenţa Sa în inima noastră.

A cincea poruncă: Cine nu este capabil de a-l cinsti pe cel pe care-l vede, automat, nu poate fi capabil de a-L cinsti pe Cel pe Care nu-L vede. Trebuie să le acordăm părinţilor cinstea şi respectul cuvenit. Ba mai mult decât asta, trebuie să fim pentru ei, motiv de mândrie. Să fie mândri că suntem copii lor fiind un exemplu în toate aspectele vieţii noastre şi să nu le dăm motiv de a se ruşina că suntem copii lor. Cine-şi cinsteşte părinţii, prin credinţa lui aduce în casă ceea ce până atunci nu a existat: sănătate, uniune, bogăţie, fericire, zâmbete ş.a.m.d.

A şasea poruncă: Atunci când Dumnezeu spune: „să nu omori”, nu se referă doar la omucidere ori sinucidere. O persoană care poartă în inima ei ură, ranchiună împotriva cuiva, deja a şters existenţa acelei persoane în mintea sa; pentru ea, acea persoană deja este moartă. Asta deasemenea este o crimă. Dacă tu îţi omori credinţa nealimentând-o, neavând o relaţie cu Dumnezeu atunci eşti deasemenea un ucigaş pentru că îţi omori credinţa şi odată cu ea şi viitorul tău, visele tale, care depind de aceasta.

A şaptea poruncă: A preacurvi nu este doar actul în sine indicat de însăşi etimologia cuvântului. Deasemenea, oricine are două feţe iar înfăţişarea vieţii sale este doar o aparenţă, este un înşelător. Preacurvarul înşeală, dar şi persoana cu două feţe care nu este ea însăşi înşeală prin minciuna pe care o înfăţişază ca repezentantă a sa înaintea societăţii. Soţul care îi spune soţiei că o iubeşte dar care întradevăr se gândeşte la alta(ele) este un preacurvar prin însăşi această faţadă pe care o arată.

A opta poruncă: A fura se referă la orice lucru cu care te „autoîmpropietăreşti” fără a avea acordul de a-l lua, fie el un lucru material ori imaterial.

Spre exemplu: Multe persoane spun aşa: Eu am făcut, eu am dres, eu sunt cel mai bun, în loc să-i dea glorie Lui Dumnezeu care este adevăratul responsabil pentru realizările pe care le înşiruie.

Aici, la biserică, dvs. sunteţi vindecaţi, binecuvântaţi dar nici un preot, episcop sau lucrător, chiar dacă el însuşi v-a făcut rugăciunea în urma căreia aţi fost vindecaţi ori binecuvântaţi, nu poate spune: „Eu v-am vindecat” sau „Eu v-am dat această binecuvăntare”…etc. Dvs. care primiţi o minune de la Dumnezeu, nu puteţi spune că dvs. meritaţi pentru că sunteţi aşa şi pe dincolo… pentru că aţi făcut cutare şi cutare lucru…

Pentru toate aceste lucruri noi trebuie să recunoaştem că meritul este al Lui Dumnezeu. Trebuie să-i dăm Lui cinstea şi gloria cuvenită. În caz contrar noi nu suntem altceva decât nişte hoţi ce fură meritul şi gloria Lui Dumnezeu la fel ca hoţul de pe stradă ce vă fură portofelul sau geanta.

A noua poruncă: Mereu, fiecare dintre noi trebuie să vadă partea bună din celălalt şi să nu îl înfăţişeze pe acesta înaintea societăţii evidenţiindu-i defectele. Aşa cum ne învaţă Dumnezeu; să ne uităm mai întâi la bârna din ochiul nostru, nu la paiul din ochiul aproapelui. Deasemenea nu putem minţi ci atunci când este „da”, să fie „da”; când este „nu”, să fie „nu” ş.a.m.d.

A zecea poruncă: A nu pofti la lucrurile celuilalt e o poruncă ce se împlineşte automat atunci când suntem aproape de Dumnezeu pentru că cel care este fidel şi se încrede în Dumnezeu, nu duce lipsă de nimic. El are o viaţă 100% bună şi în consecinţă, la care lucru din cele ale aproapelui său să mai râvnească? Cu ce motiv?

Ce sănătate mai poate să-şi dorească dacă el este sănătos, ce familie să-şi mai dorească dacă el are una fericită, ce soţie, dacă el are o soţie nemaipomenită…etc.

Domnul episcop a mai spus că fiecare dintre noi are o oportunitate de a avea viaţa binecuvântată în toate sensurile în procent de 100% pentru că Dumnezeu nu face lucrurile porţionat, dar nici nu le face deodată ca o magie. Asta depinde de noi, de credinţa şi atitudinile noastre.

După ce, dornicii, au încheiat alături de dânsul un legământ cu Dumnezeu. La închieierea slujbei, episcopul Julio Freitas a binecuvântat în Numele Lui Iisus Hristos viaţa tuturor celor prezenţi punându-şi mâinile pe capul fiecăruia dintre ei.