Diferența între adevărați închinători și frecventatori
La slujba de Duminică, 15 August, părintele Lucian, ca în fiecare duminică a separat un moment pentru a vorbi și a explica ceva foarte important pentru cei prezenți.
„Dar vine timpul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă Tatăl caută astfel de oameni să i se închine. Dumnezeu este un Duh; și cei ce i se închină, trebuie să i se închine în duh și în adevăr. Ioan 4:23-24
„Sunt multe persoane care vin la biserică doar pentru pâine și pești, ca acei leproși care au venit la Iisus, au fost vindecați dar după au plecat și nu s-au mai întors, sunt doar frecventatori. De aceea se înțelege de ce mulți nu primesc Duhul Sfânt, pentru că acest fel de persoane doar frecventează biserica, participă, chiar dau Zeciuială, ofrandă, vin la biserică de mulți ani dar nu se oferă lui Dumnezeu, nu crede în Iisus ca Domn și Mântuitor, atunci nu cred în Adevăr.”, a spus părintele.
După părintele a continuat astfel: „Doar atunci când persoana se oferă lui Iisus se va putea ÎNCHINA în duh și în adevăr. Și a se închina nu înseamnă a se închina înaintea ”SFINȚILOR” ci a se închina în duh (atunci când persoana e pecetluita cu Duhul Sfânt) și în adevăr (pentru că crede în Iisus ca Domn și Mântuitor).
Cine sunteți?
-Mulți sunt frecventatori: persoane care vin și participă de ani de zile la biserică, participă la campanii de credință, dar viața lor nu se schimbă, pentru că vin doar pentru pâine și pești și nu se oferă lui Iisus, acceptându-L ca Domn.
-Adevărații închinători: cei care se oferă și cred în Dumnezeu 100%, se închină Domnului in duh, adică Îl slujesc pe Dumnezeu cu propria lor viață.
Deixe o seu comentário