Al cui ești?
”Și vor fi ai mei, spune DOMNUL oștirilor, în acea zi când îmi pregătesc bijuteriile; și îi voi cruța, așa cum un om cruță pe propriul fiu care îl servește.” Maleahi 3:17
Duminică, la slujbă, părintele Lucian a explicat versetul de mai sus pentru cei prezenți la slujba de dimineață.
”VOR FI AI MEI: Eu voi fi responsabil pentru ei; nimeni altcineva nu va avea putere asupra lor, pentru că Eu, Domnul oștirilor, voi avea grijă de ei.
Dacă „vor fi”, este pentru că nu sunt încă; va trebui să devină ai Lui. Și cum devine cineva al Lui? Când îți predai de bunăvoie viața Lui; El nu o ia cu forța”
Părintele a continuat: ”Te-ai dăruit atâtor lucruri și atâtor oameni… Ce au făcut pentru tine? Astăzi poate ești aici ca un câine fără stăpân… Ai servit atât de mulți oameni, dar nu ai fost cruțat – ai fost folosit, aruncat, tratat ca un gunoi… Nimeni nu te vrea.
El, însă, garantează că te va trata ca pe o BIJUTERIE… Te va cruța de rău și de cei răi.
Dar trebuie să-L SERVEȘTI așa cum un fiu își servește tatăl”
După această explicație părintele a spus cum o persoană poate sluji lui Dumnezeu:
”A SERVI pe cineva înseamnă să răspunzi la ceea ce vrea.
Ce vrea Dumnezeu de la tine? Ce vrea El să faci? Cum vrea să Îl servești? Nu este ceea ce vrei tu.
Pentru aceste răspunsuri, El ne dă Duhul Sfânt. Oricine are Duhul Sfânt, este ghidat în cum să-I slujească, ce să facă.
Prin urmare, dacă cineva vrea să-I servească lui Dumnezeu, dar nu are Duhul Sfânt, mai întâi să-L caute. De aici vine diferența.” A finalizat părintele.
Dacă sunteți în căutare de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a fi al Lui, vă așteptam la Catedrala Credinței din București pe Șos. Fundeni nr. 11, sector 2 sau la celelalte Locașuri ale Duhului Sfânt din țară.
Deixe o seu comentário