Reacţia lui Dumnezeu

Dacă există o învăţătură pe care slujbele de luni să o imprime puternic, aceea este că fără acţiune nu există cucerire. Viziunea de lider este un exemplu clar ce demonstrează faptul că pentru a ajunge acolo unde doreşti, trebuie să faci paşii corecţi.

„Oare liderul este un super-erou?” Pentru mulţi, aceasta este întrebarea care se pune de fiecare dată când vine vorba de „predicatele” unui bun lider. Totuşi, răspunsul este nu, liderul nu este un super-erou ci o fiinţă umană care este dispusă să îşi maximizeze talentele, să-şi cultiveze talentele pe care nu le are şi să le aplice într-un mod ce va da roade în viaţa sa. Iar dacă vedem că asta se întâmplă de multe ori şi cu persoane care n-au nici o treabă cu Dumnezeu, atunci, cu atât mai mult se întâmplă cu cel ce are un legământ cu Dumnezeu.

A trăi înafara circumstanţelor

Luni, 12 septembrie, părintele Carlos Champi , a făcut referire la încă o capacitate pe care uzn lider o are, sau mai bine zis, trebuie să o aibă şi anume, abilitatea de a trece dincolo de ceea ce este natural şi asta în ori şi ce aspect ce se are în vedere. Principala sărăcie nu rezultă din lipsa banilor ci din lipsa de viziune. Vedeţi că există persoane care au o condiţie financiară peste medie, şi totuşi postura lor în viaţă este mereu deficitară pentru că nu au viziune. Ei nu cheltuiesc banii ci din potrivă, economisesc ca şi când mâine le-ar lipsi. Pentru aceşti oameni, banii au devenit un dumnezeu şi din cauza aceasta le lipseşte viziune. Ei trăiesc după circumstanţe. – a relevat părintele.

De această dată, cu toţii au fost stimulaţi să renunţe la viziunea îngustă care îţi impune limite şi să aibe o viziune cu care să poată cuceri atât de mult aşteptatul succes.

Rezumat:

„Liderul foloseşte mai mult decât 5 simţuri (văz, auz, miros, pipăit şi gust). El se foloseşte de creaţie şi reuşeşte să anticipeze cea ce nimeni până atunci nu a mai reuşit să perceapă, tocmai din cauză că ceilalţi sunt limitaţi. El are un al şaselea simţ… Când ceilalţi văd numai probleme în jur, el reuşeşte să vadă o oportunitate.

Ei îndrăznesc să apeleze la inovare, au îndrăzneală şi merg înainte. Nu te teme să faci ceea ce nimeni nu a mai făcut; nu te teme să vorbeşti când cu toţii tac; să te ridici când toţi se resemnează; să stai pe loc atunci când toţi o iau la fugă. Fiţi un lider, aveţi viziune.”

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *