Război la CdAS

CdAS este în război. Auntem atacaţi pentru că atacăm şi toţi cei care fac parte din această armată, au ceva în comun: au decis sî-şi dea viaţa pentru ceva ce au în comun şi care este cu mult mai valoros decât lumea şi asta atât pentru Dumnezeu cât şi pentru diavol – (adică pentru suflete)

În acest război, prieteni şi colegi sunt bombardaţi în mod constant…acest război nu are sfârşit.

Cei ce sunt răniţi în acest război se aliază cu punctul cel mai slab al fiinţei umane – sentimentul. Ei fac afaceri cu necesitatea lor, sunt slabi şi nu mai au forţă ca să mai lupte pentru suflete şi asta pentru că până şi propiul lor suflet este debilitat. Se lasă influenţaţi de soţ, de soţie ori de probleme.

Dar, cei ce folosesc această armă letală – sentimentul – sunt la fel ca apa ce trece pe lângă pietrele care stau neclintite. Ea se tot loveşte de pietre până ce le erodează.

Femeia în deosebi, care încă nu a renunţat la sentimente ca: autocompătimirea, satisfacerea ego-ului, complacerea sfârşeşte prin a-şi distrage atenţia…ea îşi pierde concentrarea şi începe să vrea atenţia celorlalţi. Ea cere lucrurile de care duce lipsă, se compară cu alţii…dar, spuneţi-mi… Cine este în luptă mai are timp să se gândească la asta?

Cine merge la război renunţă la viaţa lui chiar încă dinainte să plece spre câmpul de bătălie. Dacă nu ar face asta, atunci nici nu s-ar gândi la înrolare. Cei ce lasă sentimentele să intre, încep să se uite la ei înşişi şi sfârşesc prin a fi sfâşiaţi în mii de bucăţele de către inima nestatornică şi de către fiorul şi emoţia ce le zbârleşte pielea, iar asta nu este nici o ficţiune.

Ei nu au cum să fie ajutaţi. Ştiţi de ce? Pentru că nici ei nu se ajută pe sine…resping disciplina, nu se supun şi nu îşi impun nici o limită. Sunt străini de faptul că voinţa lor îi va duce la moarte sau la daune ireversibile. Sunt mulţi oameni paralzaţi d.p.d.v. spiritual care nu se recuperează niciodată şi ajung să fie o greutate în Lucrarea lui Dumnezeu. Ei trebuiesc mereu căraţi în spate şi depind constant de credinţa celorlalţi. Ei nu vor putea niciodată să stea înaintea bătăliei ci va trebui să primească mereu îngrijiri şi prtotecţie de la cei curajoşi ca şi când ar fi într-un spital.

Pentru cei ce vor să se înroleze, le dau un sfat: De aici nu mai este întoarcere şi să fiţi conştienţi că cei ce au încercat să găsească o portiţă pe unde să fugă dezertând din război, au devenit întotdeauna ca un deşert…victime ale sentimentelor. Pe faţa lor, rămân urmele ruşinii, ale infidelităţii şi ale laşităţii.

Eşti sigur că vrei să iei parte la acest război? Să şti că trebuie să plăteşti un preţ şi anume propia-ţi viaţă.

Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. (Matei 10:29-31) 

 „…Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi… (Evrei 10:38,39)