Proiectul “Citeşte şi Scrie”
În „Rio Grande du Sul” ,stagiarii primesc diplome de finalizare a cursurilor pregătitoare pentru diverse meserii şi alfabetizare.
Potrivit cu statistica anului 2010, realizată de către Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe (Cepal) analfabetism brazilian trece peste media din America Latină având rata de analfabeţi mai mare decât aceasta şi clasându-se astfel pe locul 7 din cele 28 de ţări vizate. Per total, 9,6% din brazilienii cu vârste de peste 15 ani sunt analfabeţi, pe când în ţările vecine, rata ajunge „abia” la 8,2%
Dorind să contribuie la diminuarea acestei rate de analfabetism, Biserica Universală a Împărăţiei Lui Dumnezeu, a creeat în 1998, un program de educare pentru tineri şi adulţi numit „CITEŞTE ŞI SCRIE” (Ler e Escrever) care este prezent în mai multe state braziliene şi chiar în câteva alte ţări. Proiectul este realizat de educatori voluntari care susţin cursuri de alfabetizare şi pregătire în diverse meserii.
În Angola, spre exemplu, în 2008, 2009, aproape 1.000.000. de oameni au reuşit să scape de analfabetism prin intermediul „CITEŞTE ŞI SCRIE” şi al” Programului de Alfabetizare şi Accelerare Şcolară” (PAAE – Angola) ce a fost demarat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei din Angola.
Recent, în Rio Grande de Sul, la Catedrala Credinţei de pe Bulevardul Julio de Castilhos, numărul 607, situat în centrul zonei Porto Alegre, elevii cursurilor de pregătire în meserii şi alfabetizare, au primit diplome de încheiere a cursurilor.
Pentru coordonatoarea proiectului pe Brazilia, Lurdes Valim, iubirea aproapelui şi dorinţa de a ajuta persoane sunt ingredientele ce fac ca oamenii să acţioneze cu dedicaţie în poziţie de voluntari şi astfel, lucrările se dezvoltă şi merg bine.
Cu multă bucurie, frizeriţa Otelina Alegre Ferreira, în vârstă de 73 de ani, a mai primit o diplomă la cursul de Etică Generală şi Siguranţa la locul de muncă.
„Eu frecventez Biserica Universală de 5 ani şi am făcut deja, mai multe cursuri ale acestui proiect. Chiar în ciuda vârstei mele avansate, eu nu mă satur de învăţat şi cât timp Dumnezeu va permite, eu voi învăţa” – spune ea
Pentru voluntara profesoară a proiectului, Marlene Correa Donay, 65 de ani, lucrarea aceasta este înălţătoare. Ea spune că atunci când elevii intră în sala de curs pentru prima dată, sunt timizi, dar pe măsură ce învaţă, între noi se face un adevărat schimb de cunoştinţe. „Ca voluntar al proiectului, eu mă dedic din inimă. E minunat să le fii alături în dezvoltarea lor pentru că aşa ei îşi recâştigă cetăţenia şi stima de sine pe care le pierduseră datorită faptului că nu-şi puteau scrie nici măcar numele” – declară ea.
Sem comentários
Proca Anca 19 ianuarie 2011 la 16:22
Va rog sa va rugati si pt Familia mea deoarece Capul familiei, gheorghita a paralizat si am ramas si fara putinul ajutor banesc, avem 16000 Ron datorie la Asociatie si in fiecare dimineata ma trezesc disperata cu probleme prea mari . Multumim. O Familie din Bacau