În fiecare sâmbătă, grupul de evanghelizare, se reuneşte în jurul regiuni Montijo, cu scopul de a evangheliza. Ei răspund necesităţilor persoanelor şi le oferă orientări şi chiar, în unele cazuri, rugăciuni, pentru cei ce sunt necăjiţi şi cer să li se facă o rugăciune.
În aceste cazuri, evangheliştii, direcţionează persoanele către un lucrător sau către un preot care au pregătirea şi capacitatea necesară pentru a înfăptui o astfel de acţiune. În urma rugăciunilor realizate, procentajul de persoane care s-au simţit uşurate, întărite sau chiar vindecate este unul destul de satisfăcător.
În această sâmbătă am plecat după persoanele care s-au îndepărtat dintr-un motiv sau altul de biserică (de Dumnezeu) şi le-am oferit orientări. Prin intermediul cuvintelor transmise, multe persoane, au fost motivate să se întoarcă. Pe lângă acestea, multe alte persoane, au fost evanghelizate de acest grup de voluntari.
Săptămânal, sunt evanghelizaţi în medie, 700 de oameni din întreaga zonă Montijo.
Leave A Comment