Fiul risipitor

O dată pe săptămână, vom vorbi despre pildele din Biblie. Cea de astăzi, este despre un tânăr care a pierdut tot ceea ce avea după ce a plecat de la tatăl său. El s-a întors acasă regretând tot ceea ce făcuse şi că se depărtase de tatăl lui. Ce putem învăţa din această poveste de viaţă?

Pilda fiului risipitor ne învaţă foarte multe lucruri. Ea ne relatează povestea băiatului cel mic dintr-o anumită familie. El credea că are dreptul să-şi ia partea lui de moştenire înainte de termen pentru a trăi după propiul lui plac. Când a plecat, a făcut potrivit dorinţelor lui, însă a suferit foarte mult.

Într-o zi, s-a hotărât să se întoarcă acasă. Ştia cât rău şi-a făcut lui însuşi, a regretat ce făcuse şi şi-a retras toate cuvintele, pentru ca tatăl său să-l ierte. (Citiţi Luca 15:11 – 21)

Tatăl său, fericit de întoarcerea fiului, a făcut o petrecere. Putea să-l renege, dar n-a făcut-o, ci la primit într-o atmosferă de sărbătoare şi cu o bucurie enormă. Pe de altă parte, fratelui său mai mare, nu i-a convenit toată această fastuoasă primire şi nici nu era fericit de întoarcerea fratelui său.

Fii risipitori de astăzi

De câte ori, noi nu ne comportăm aşa? Câteodată suntem aşa de aproape de tată, şi chiar aşa, nu reuşim să fim umpluţi de dragostea Lui. Asta se întâmplă pentru că nu totdeauna, a fi în Prezenţa Lui, înseamnă să fim şi cu El. Nefericirea este aşa de mare uneori, încât, preferăm să ne izolăm, să fugim şi să lăsăm ceea ce cu adevărat ne-ar putea ajuta în spate. Toate astea se întâmlă pentru că credem că a fi cu noi înşine, ne e de ajuns.

Înafară de asta, de câte ori, nu ne-am depărtat de Dumnezeu şi nici nu I-am simţit lipsa. De câte ori, crezând că suntem plini de El, credem că suntem departe de Prezenţa Lui şi ne mai şi întrebăm, de ce trăim.

De multe ori, toţi cădem în aceiaşi greşeală comună: în căutarea de aventură şi diversitate, ne gândim că ne putem umple golul din interior, cu iluziile acestei lumi.

Contrast

Pilda fiului risipitor ne dezvăluie două extreme, două reacţii diferite prin care putem să înţelegem mai multe lucruri prin care trecem atunci când ne întoarcem la biserică. Reacţia tatălui a fost una de bucurie totală, atunci când fiul i s-a întors. În ciuda rebeliunii, şi implicit a păcatului, tatăl s-a împăcat cu fiul şi l-a iertat cu adevărat. Fiul cel mare, pe de altă parte, cel ce a stat constant cu tatăl său, a fost egoist, la întoarcerea fratelui său şi a privit amărât la bucuria lui şi a tatălui.

Nu aşa se întâmplă de multe ori? Când ne întoarcem către prezenţa lui Dumnezeu, El se bucură, ne iartă şi ne propune o nouă viaţă şi o nouă poveste. El ne aruncă hainele vechi, murdare şi rupte, ne extermină imaginea de oameni distruşi şi ne îmbracă cu haine noi şi curate şi ne  dă o nouă identitate.

Dar câţi nu spun că sunt fraţii noştrii, şi că sunt alături de Dumnezeu 24 ore pe zi, şi totuşi, nu sunt mulţumiţi de întoarcerea noastră? Căţi nu ne tratează cu superioritate, crezându-se a fi cei care merită cu adevărat să primească împlinirea promisiunilor Divine?

Învăţând din greşeli

Pe lângă asta, povestea aceasta ne învaţă că nu contează dacă am greşit; dacă l-am abandonat pe Dumnezeu într-o zi sau dacă am părut egoişti în momentul când am decis să fugim…  Tatăl nostru este mereu în aşteptarea noastră. El ne va primi cu braţele deschise, cu afecţiune şi va da o petrecere în cinstea noastră. Când se întâmplă aşa, este ca atunci când cineva este mort şi apoi revine la viaţă.

Dacă suntem dispuşi să ne revenim şi să ne întoarcem de unde am plecat, reuşim să trecem peste necazurile şi adversităţile care survin la întoarcerea noastră.

Inclusiv bârfitorii, cei ce ne vorbesc de rău şi neconformarea celor ce nu reuşesc să-i accepte pe cei care după multă luptă, au reuşit să se întoarcă în braţele lui Dumnezeu, vor fi depăşiţi cu toţii.

Căci dacă reuşim să iertăm la fel cum şi Tatăl nostru iartă, avem o şansă minunată de a simţi aceiaşi bucurie pe care El o simte la întoarcerea unui fiu pierdut.

Gândiţi-vă

Oare se poate ca înauntrul nostru, noi să fim un fiu risipitior? Chiar nu am ieşit niciodată din prezenţa lui Dumnezeu? Deja s-a întâmplat vreodată să ne dorim ceva cu orice preţ şi am vrut să se întâmple atunci când vrem noi, neaşteptând să fie momentul ales de Dumnezeu?

Am făcut vre-o dată ceva prin emoţie şi nu prin raţiune atunci când doream să obţinem un lucru mult râvnit şi astfel, acţiunile noastre, ne-au prejudicat?

Dacă răspunsul dvs. a  fost afirmativ la toate întrebările, toate astea au ceva de spus. Dacă descoperim greşeala la timp şi reuşim s-o reparăm, hotărând că nu vom mai repeta niciodată această greşeală, vom fi acceptaţi ca fii iubiţi ai lui Dumnezeu şi vom putea să ne cerem iertare de la El. Pentru că El va fi bucuros să ne ierte.