Episcopul Macedo învață despre administrare.
Oricare ar fi interesul dvs în viaţă, trebuie să aibă o bază solidă
La începutul serii de marţi (16) o imensă coadă deja se forma la intrarea în casa de spectacole Credicard Hall, în Sao Paulo. În ea, participanţii erau nerăbdători pentru deschiderea Celui de al Doilea Simpozion al Credinţei, condus de episcopul Macedo. În prima zi, evenimentul a abordat tema „ Administrarea dvs înşivă” şi „Administrarea persoanelor”.
„ Episcopul Macedo este o persoană care se ocupă de administrare, în special spirituală. ….. pe care dânsul îl primeşte de la persoanele cărora le dă atenţie tot timpul, arată că ele au mari dificultăţi în a şti cum să administreze viaţa lor şi care este cea mai bună decizie care trebuie luată. De aceea, dânsul a avut ideea de a realiza simpozionul” a evidenţiat episcopul Renato Cardoso.
După spusele lui, participanţii au luat cunoştinţele dobândite pentru casele lor, locurile de muncă şi acest lucru are un efect în vieţile lor:” E foarte important ca acest mesaj să ajungă la persoane ca să existe un rezultat în firme şi familii. Cred că viziunea episcopului este să reunească pe cine are această viziune.
Episcopul Macedo a explicat că persoanele au diverse interese în viaţă. Sunt cei care îşi concentrează obiectivul pe o viaţă finaciară de succes sau pe o relaţie de dragoste de succes, printre alte planuri şi proiecte personale. Totuşi, oricare ar fi interesul în viaţă, trebuie să aibă o bază.
„ Nu este de ajuns ca persoana să aibă cunoştinţă, să fie instruită, şi să nu aibă o bază solidă, pentru că aşa ea va fi condamnată eşecului” a spus dânsul.
Braţele crucii
De acord cu episcopul , succesul depinde de un fundament. Şi pentru acest lucru dânsul a folosit exemplul crucii, care ghidează viaţa spirituală a fiinţei umane.
„ Crucea este baza succesului în viaţa individului. Nu este doar simbolul creştinismului, ci are o reprezentare mai profundă. Braţul vertical este primul fundament al unei construcţii solide, stabileşte un parteneriat, o alianţă cu Creatorul. Crucea este etica spirituală”, a afirmat.
Pentru a explica, episcopul a accentuat importanţa credinţei supranaturale, aceea care ne dă o convingere interioară, care ne face să credem în noi înşine, în afară de Dumnezeu şi care nu se preocupă cu opinia altora, dar stabileşte comunicarea între noi şi El. Începând din acel moment, braţul vertical al crucii este făcut: „ Dumnezeu nu se preocupă dacă suntem perfecţi, pentru că ştie că noi greşim. El cere doar un singur lucru, ca dvs să credeţi în El şi să fiţi umili”.
Al doilea pas sunt cele 2 laturi ale braţului, care reprezintă relaţia conjugală. Pentru el, soţul şi soţia trebuie să fie în aceeaş credinţă, formând astfel braţul orizontal. Şi dacă braţul orizontal are acelaş ADN cu cel al braţului vertical, care reprezintă comunicarea între persoană şi Dumnezeu, atunci crucea este perfectă.
Asta este ceea ce l-a susţinut pe episcopul Macedo în faţa atacurilor şi josniciilor, de multe ori din partea mass mediei. Relaţia sa cu Dumnezeu şi cu soţia sunt ceea ce formează braţele vertical şi orizontal ale crucii.
„ Dacă dvs Îl onoraţi pe Dumnezeu care este invizibil, dvs cu siguranţă veţi onora pe cine stă alături de dvs. Când dvs stabiliţi partea spirituală, dvs aveţi condiţii de a stabili latura morală.” A declarat dânsul.
Universitatea credinţei
A administra emoţia nu este mereu un lucru uşor.Totuşi, este mai bine de a rezolva pe moment o ceartă, decât să treceţi prin tulburări ulterioare. De aceea, pentru episcop, este de preferat să eviţi să fii dus de emoţii:” Problemele nu sunt rezolvate prin emoţie, ci prin raţiune. A crede este diferit de a simţi, dvs vă implicaţi cu trupul, sufletul şi duhul. Încetaţi să mai fiţi un suflet viu pentru a fi un duh dătător de viaţă, pentru că o persoană spirituală raţionează, nu trăieşte prin emoţii.”
Şi a continuat: „ Când persoana are direcţie, ea are pace, este de război, nu îi este teamă de a înfrunta, nu este nesigură. Ea are forţa, puterea Cuvântului care iese din gura lui Dumnezeu.”
Episcopul Macedo a mai spus că trebuie să folosim raţiunea noastră la fel ca la Universitate. Pentru că, dacă ea formează profesionişti folosind intelectul persoanelor, de ce cu Dumnezeu ar fi diferit?
După spusele studentei în tehnologia financiară, Camila Andrade, de 19 ani, temele prezentate la simpozion învaţă persoanele ceva care nu se învaţă în nici un alt loc. „ Pentru că cunoştinţele pe care le avem în şcoală provin de la om. Dar aici, avem direcţia venită de la Creatorul Universului. Este ceva care într-adevăr face diferenţă în vieţile noastre, mai ales că totul azi este în funcţie de administrare, atât în familie cât şi la serviciu.”
Dacă dorim o formare spirituală, trebuie să avem această experienţă (raţională) cu Dumnezeu. Biserica este universitatea vieţii care învaţă să ai şi să foloseşti credinţa inteligentă.
Deixe o seu comentário