Drahma pierdută

Credinţa cere să ai imaginaţie: credinţa este încredere neclintită în lucrurile nădăjduite. Dvs. vă imaginaţi ceva la care vreţi să ajungeţi şi vă urmaţi această ţintă: asta se numeşte credinţă

Când persoana se naşte din Dumnezeu nu mai simte nimic fără El. Iisus vorbeşte despre un negustor de mărgăritare care este dispus la orice pentru a face rost de un anume mărgăritar. Aşa este şi Iisus. Când avem o Întâlnire cu Dumnezeu, nu este nimic mai important în viaţa noastră ca asta.cu Dumnezeu, nu este nimic mai important în viaţa noastră ca asta.

Sau care femeie, dacă are zece drahme de argint, şi pierde una dintre ele, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când o găseşte?

După ce o găseşte, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem.” (Luca 15:8,9)

Drahma era ceva foarte valoros pentru că femeia avea 10 şi pierduse una. De aceea o caută cu băgare de seamă, pentru că este preţioasă. D.p.d.v. economic această drahmă nu valorează mai mult decât o zi de muncă, o monedă cu o valoare nu foarte însemnată.

„Care este cel mai mare vis al unui adult?” – a întrebat episcopul. Dorinţa sa cea mai mare este de a se căsători, de a avea pe cineva alături în viaţă. Aşa îşi doresc cu toţii. Această drahmă pierdută nu avea o valoare economică importantă, dar avea una simbolică pentru că alături de celelalte 9 drahme forma un fişic important pentru că în perioada aceea, băiatul îşi onora logodnica cu 10 drahme. Acesta era un semn al întăririi compromisului dintre cei doi parteneri. Era un simbol al compromisului între cei doi, iar dacă ea pierdea o drahmă, fişicul rămânea incomplet, iar dacă cineva vedea că îi lipsea un bănuţ, ar fi fost considerată necurată ca şi când nu şi-ar fi luat în serios legământul dezonorând cuvântul dat faţă de logodnicul ei. Dacă lipsea o drahmă, acest lucru era motiv de ruşine pentru ea şi dezonoare pentru logodnicul său.

Acest fişic de 10 drahme, reprezenta legământul dintre cei doi, la fel cum era şi legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul Lui pe Muntele Sinai.

O alianţă se bazează pe un cuvânt de onoare însă în zilele de azi există o serie de paşi şi acţiuni pe care trebuie să le întreprindă cei care vor să se căsătorească. În timpul lui Iisus, a-ţi da cuvântul era de ajuns. Dumnezeu şi-a dat cuvântul făcând un legământ cu poporul lui. El şi-a scris cuvintele pe cele două tăbliţe ale legii, iar dacă poporul le accepta, se închega un legământ. Dumnezeu şi-a asumat compromisul de a-i binecuvânta.

Urcând altarul să îţi împlineşti promisiunea, faci ca Dumnezeu să Îşi amintească de Cuvântul pe care Şi L-a dat pe Muntele Sinai. Dacă îţi împlineşti partea şi asculţi de Cuvântul dat de Dumnezeu, stabileşti un legământ între tine şi Dumnezeu. Este ca într-o căsătorie. Din această căsătorie se naşte noul om.

Fişicul reprezenta un legământ între partenerii de cuplu, iar dacă lipsea o drahmă, legământul era ruinat. E ca şi când s-ar fi făcut o alianţă cu Dumnezeu pe Muntele Sinai, dar persoana în loc de a împlini toate cele zece porunci, împlineşte numai nouă. Dacă nu împlinim toate cele 10 porunci, nu avem cum să cerem de la El să ne ofere ceea ce a promis pe Muntele Sinai.

Pierzând una dintre drahme, femeia era îngrijorată pentru că astfel, căsnicia ei era pusă în risc. Totuşi, mulţi nu fac după cum şi-au dat cuvântul în ceea ce priveşte biserica însă ei sunt pierduţi pentru că trăiesc doar cu o aparenţă şi nu cu adevărul.” – a afirmat episcopul.

Ei sunt ştinşi în relaţia lor cu Dumnezeu. Ei sunt ca nişte drahme pierdute. Aşa cum spun Scripturile, drahma nu a fost pierdută pe stradă ci în casă. Mulţi sunt la biserică, dar pierd contactul cu Dumnezeu şi cultivă o credinţă exclusiv tradiţională cum obişnuiau să facă mai înainte.

Gândeşte-te la situaţia ta pentru că logodnicul tău este Iisus, iar dacă ai pierdut o drahmă, ai pierdut de asemenea

contactul cu El, o virtute de a lui. Iisus a spus că ea a pierdut o drahmă, iar primul lucru pe care l-a făcut a fost să aprindă lumina pentru că nu o putea găsi cu lumina stinsă. Lumina reprezintă o întâlnire cu Dumnezeu. Când recunoaştem că nu mai avem o comuniune aşa de bună cu Dumnezeu şi că în străfund suntem o drahmă pierdută. Primul lucru care trebuie făcut este să aprindem lumina sau să căutăm această lumină confesându-ne lui Dumnezeu. Când suntem cu Dumnezeu, suntem în lumină, dar când ne depărtăm ajungem în ascunzişurile umbrelor care ne împiedică să vedem.

„Cel care umblă în întuneric nu are lumina vieţii”. Această femeie a aprins lumina şi şi-a mărturisit situaţia în care se afla. Apropiindu-se de lumină, recunoaşte şi ia o decizie. Aici, ea este regăsită. Acea drahmă este atât de valoroasă încât, atunci când Îl găseşte pe Iisus, ea sărbătoreşte şi vrea ca noi să ştim cu toţii că a găsit drahma pierdută. Ea îşi reface fişicul, compromisul pe care îl are ea cu Logodnicul ei, Iisus.

Nu contează ce vorbesc alţii despre noi…contează să găsim drahma pierdută. Este o mai mare bucurie pentru un păcătos care se căieşte decât pentru o mie de neprihăniţi.