De ce juruința este sacră?
Cuvântul lui Dumnezeu arată că regele Solomon a spus: ”Când faci o juruința lui Dumnezeu, nu întârzia să o împlinești, fiindcă el nu are plăcere în proști; împlinește ce ai promis. Mai bine este să nu promiți, decât să promiți și să nu împlinești.” Eclesiastul 5:4-5
Asta înseamnă că juruința este mult mai mult decât o promisiune sau un angajament luat în fața cuiva. Juruința este sacră și, de aceea, nu se face între oameni, entități sau sfinți. Se face numai cu Dumnezeu. Deci, dacă o persoană nu îndeplinește o juruință făcută cu Dumnezeu, ea este considerată nebună în ochii Lui.
Juruința a ajuns să facă o legătură între ființa umană și Dumnezeu. Persoana stabilește condițiile pentru modul în care va acționa cu Dumnezeu, prin cuvântul său, și le îndeplinește după ce Dumnezeu și-a făcut partea. În acest fel, o juruință nu implică bani sau bunuri materiale, ci doar cuvântul persoanei. Dacă o persoană își îndeplinește cuvântul, Dumnezeu îi dă condițiile pentru a-și îndeplini juruința. Cu alte cuvinte, ea poate cere orice dorește, dar trebuie să se angajeze să îndeplinească ceea ce a promis, indiferent de cât ar costa.
Este necesar să înțelegem importanța cuvântului angajat, deoarece, prin el, este posibil să se genereze viață sau moarte.
Printr-un cuvânt este posibil să anulezi acordurile, căsătoriile și înțelegerile. De aceea este foarte important, este foarte puternic.
Deixe o seu comentário