CdAS atacat în Senegal

Manifestaţiile contra schimbării legii electorale lasă în urmă răni.
Unda de violenţă statală, a ajuns de asemenea asupra bisericilor creştine

Pe 27 iunie, mii de manifestanţi senegalezi au incendiat clădirile guvernului, dar şi bisericile creştine, printre care şi CdAS-ul din capitala ţării, Dacar.

Protestele au început după ce preşedintele Abdoulaye Wade a stipulat unele modificări în legea electorală a Senegalului. El dorea să adauge posibilitatea candidaturii la un al III-a mandat prezidenţial, lege ce avea să între în vigoare chiar de la viitoarele alegeri din februarie 2012.

În legea actuală, candidatul are nevoie de 50% din voturi pentru a învinge din primul tur de scrutin. Prin legea actuală, se decretează necesitatea a doar 25% din voturi. Această modofocare, dar şi altele, potrivit criticilor guvernamentali, nu este altceva decât o strategie a preşedintelui prin care, acesta să scape de al doilea tur şi de asemenea să facă în aşa fel, ca fiul său şi actualul ministru, Karim Wade, să fie succesorul său la puterea statală.

Ca şi cum tot ceea ce a suferit regiunea de pe urma atacurilor, zona se confruntă de asemenea cu numeroase întreruperi ale energiei electrice, fapt ce aduce prejudicii economiei, dar şi locuitorilor.

Toate aceste lucruri au cauzat ieşiri violente ale manifestanţilor, care au ieşit pe străzi şi au provocat o serie de atentate ce au vizat birourile guvernamentale şi bisericilie creştine. Răniţii din urma protestelor au depăşit deja cifra de 100 de inşi.

Atac asupra CdAS

Pe 26 iunie, o biserică creştină a fost atacată… Vandalismul a lăsat în urmă, un mort şi mai mulţi răniţi. Soţia pastorului şi fiul acestora, sunt daţi dispăruţi. Ziua următoare, în jur de 1000 de manifestanţi, au atacat sediul CdAS, la orele 21:30 furând tot ce au putut şi arzând ceea ce nu puteau lua cu ei. Până şi actele biserici au fost distruse. În aceiaşi zi au avut loc alte atacuri la alte centre CdAS dintre care, pe două dintre ele le-au ars şi le-au jefuit.

Teroare

„Noi comunicăm poliţiei, dar ei spun că nu au oameni suficienţi. Doar pe data de 27, pe la ora 21 a apărut armata cu maşini şi trupe pregătite pentru a apăra biserica, însă, după ce ei au mai ars şi celelalte rămăşiţe, ce nu fuseseră atinse. Fotografiile au fost făcute cu doar câteva minute înaintea celui de-al doilea atac. La această oră, nu ştiu stadiul exact al bisercii, dar suntem ameninţaţi cu moartea. Nu putem să mergem acolo. (la biserică) La ora actuală suntem lipsiţi de protecţia autorităţiilor, dar, bineînţeles că suntem protejaţi de Dumnezeu. Este un adevărat război contra infernului. Aceasta este meseria mea” – a spus episcopul Luis Valente, responsabilul lucrării evanghelice din ţară.

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *