Calea Victoriei

Chiar dacă fugim de acest fapt, realitatea este că fiecare dintre noi se „lipeşte” de o anume etichetă

şi când vine vorba de a învinge sau de a da greş, această etichetare este determinantă

A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni şi le-a dat tuturor trâmbiţe şi ulcioare goale, cu nişte făclii în ulcioare. (Judecători 7:16)

Concretizarea unui vis este adeseori confundată cu a fi realizat în viaţă pentru că acel ceva care s-a concretizat a fost un lucru dorit foarte mult de fiinţa umană. De asemenea, nu de puţine ori, acest vis realizat, este asemănat cu un drum pe care trebuie să-l parcurgi, sau chiar cu o alergătură a vieţii. Cu toate acestea, singurul loc în care suntem cu toţii egali, este la punctul de plecare. Adevărul este că toţi, ca şi fiinţe umane, avem aceeaşi şansă de a ne transforma visele în realitate, însă unele înfruntă mai puţine obstacole pe calea cuceriririi victoriei şi de aceea, realizarea ta, care înfrunţi mai multe piedici este una mai notabilă şi mai grandioasă. Cei 32 de mii de oameni care au stat în picioare înaintea lui Dumnezeu şi a lui Ghedeon, erau în mod aparent egali pentru că în ceea ce privea exteriorul nu se deosebeau cu nimic unii de alţii. Totuşi, determinarea lui Dumnezeu a arătat că nu toţi aveau aceeaşi credinţă…

Astfel, s-a putut face o separare între cei fricoşi, temători şi cei curajoşi, care deşi erau relaxaţi (liniştiţi), erau adevăraţi viteji.

Separaţi prin credinţă

Din cei 32 de mii de oameni, 22 de mii, care s-au identificat ca fiind fricoşi şi laşi, au dat înapoi pentru că chiar dacă erau nesatisfăcuţi cu această situaţie, ştiau de asemenea că sunt fricoşi şi laşi şi astfel, Dumnezeu nu se putea baza pe ei. Episcopul Julio Freitas a spus: „Duhul lui Dumnezeu nu este un Duh de frică ci de putere, cutezător şi curajos. „Dumnezeu s-a afirmat întotdeauna ca fiind „Domnul Oştirilor”. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al războiului şi cine crede că este un Dumnezeu al păcii, se înşeală pentru că pacea ne este dată doar după ce purtăm un război cu mizeria, cu bolile şi cu durerile noastre, cu asuprirea, viciile, blestemele, păcatele şi cu duhurile necurate. Însumând: după ce purtăm un război cu diavolul şi cu slăbiciunile noastre.

Chiar şi Iisus, deşi a fost supranumit: Prinţul Păcii, a spus că a venit să aducă Sabia (Cuvântul lui Dumnezeu), care ne foloseşte să atacăm dar să ne şi apărăm ea fiind atât o armă ofensivă cât şi una defensivă. Dacă nu o folosim, vom fi înfrânţi şi asta chiar dacă mergem la biserică şi credem în Dumnezeu. De aceea, dacă tu nu scoţi strigătul de război şi dacă nu mergi pe drumul spre victorie, nimeni nu va face aceste lucruri în locul tău.” – a afirmat episcopul.

De aceea, din cei 10.000 de oameni care au rămas după prima triere, 9700, au îngenuncheat ca să bea apă din râu şi doar 300 s-au menţinut în alertă, gata de război, chiar şi în momentele când îşi potoleau setea. „Adevărul este că atunci când ne relaxăm credinţa, suntem indolenţi şi neglijenţi, nu Dumnezeu sau ceilalţi ne exclud ci noi înşine! Cei 300 care au rămas, au văzut dreptatea lui Dumnezeu în vieţile lor (trompetele) pentru că s-au golit de sine (ulcioarele goale) primind Duhul lui Dumnezeu (făcliile) şi de aceea trebuie să fim revoltaţi şi viteji pentru a învinge” – a încheiat dânsul.