Moștenirea promisiunii
’’ Voi, fraților, ca și Isaac, voi sunteți copii ai promisiunii.’’ Adică, cei care sacrifică ca Avraam, datorită sacrificiului, încep să aibă drepturi la promisiunile lui Dumnezeu la fel ca Isaac.
‘’Dar așa cum atunci cel născut în chip firesc l-a persecutat pe cel născut prin puterea Duhului, la fel este și acum.’’
Cei care sacrifică de asemenea sunt persecutați în zilele de azi, pentru că sacrificiul îl rănește pe diavol și în consecință, fiii cărnii, fiii diavolului, de asemenea îi persecută pe copiii lui Dumnezeu, pentru că aceștia sacrifică. Prin acest lucru înțelegem că este absolut normal când, din cauza Credinței noastre suntem persecutați, căci Credința noastră care este practică îl rănește pe diavol.
‘’ Ce spune însă Scriptura ? Alung-o pe sclavă și pe fiul ei, pentru că fiul sclavei nu va moșteni împreună cu fiul femeii libere.’’ Fiul sclavei nu are dreptul la promisiuni, adică, așa cum Ismael nu a avut drepturi la moștenire ca Isaac, aceia care nu sacrifică nu au drepturi așa cum au cei care sacrifică, pentru că aceia care sacrifică sunt adevărații fii ai lui Avraam și la fel ca și Isaac, încep să aibă drepturi la promisiunile făcute descendenței lui Avraam.
Galateni 4: 28-31
Întrebarea pe care o fac fiecărei persoană este: Ce preferați să aveți? Viața de fiu adică, să moșteniți viața eternă și să fiți propria binecuvântare sau viața de sclav (cei născuți din carne) și la fel ca și Ismael să trăiți în deșertul acestei vieți și prin urmare să suferiți fiind sclav al bolilor, al mizeriei, traumelor,etc…pentru că fiul celei libere devine propria binecuvântare, fiindcă aceștia sunt cei născuți din Dumnezeu și la fel ca Avraam, unde vor merge vor avea succes, adică cei născuți din sclavă, cei născuți din carne, suferă pentru că le lipsește faptul de a-L cunoaște pe Dumnezeu și în consecință ei niciodată nu vor fi propria binecuvântare.
Dumnezeu să vă ilumineze.
Pr. Lucian
Deixe o seu comentário