Mâna Domnului

Spațiul Femeii |
mao-de-deus-620x368

”Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă să mântuiască, nici urechea Lui prea surdă ca să audă.” Isaia 59:1

Toate persoanele vor ca Mâna lui Dumnezeu să se întindă peste ele, totuși, mai întâi noi trebuie să ne întindem mâinile spre EL.

Cum? Poate că vă întrebați.

Când recunoaștem că noi suntem cei care avem nevoie de Dumnezeu și nu Dumnezeu de noi. De aceea noi trebuie să constatăm cum au fost lucrările mâinilor noastre.

Așa cum Mâna lui DUMNEZEU este întinsă, și a noastră trebuie să fie întinsă către EL ca niciodată să nu ne abatem spre necredință(care este stânga), spre religiozitate( care este dreapta) și cu atât mai puțin să ne întoarcem la viața veche(care înseamnă să privim în spate).

Trebuie să avem mâinile prinse de Dumnezeu, așa cum un copil mic întotdeauna este în siguranță la tatăl lui și nu-l lasă pentru nimic, pentru că știe că dacă îi dă drumul va cădea și se va lovi. Și noi trebuie să ne menținem această conștiință pentru binele nostru, căci așa cum copilul știe că are nevoie de forța, protecția, direcția, și echilibru tatălui, așa suntem noi cu Dumnezeu. Mereu trebuie să fim în SIGURANȚĂ ȘI PRINȘI de Mâna Lui ca să avem aceeași Forță, Echilibru, Direcție și Protecție;

Mâna noastră trebuie să fie mereu întinsă prin deciziile și atitudinile noastre care vor demonstra că depindem de El și fără El nu putem face nimic, dar cu El putem totul.

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu ne invită să fim onești, muncitori, caritabili, disciplinați, fideli cu Zeciuielile, harnici și să dăm Ofrande, este ca viața noastră să fie permanent în Altar, pentru că nu ai cum să fii cu Dumnezeu și să nu fii în Altar;

”Atunci Iisus le-a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze! Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi. (sacrificiu)Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său? Căci Fiul Omului urmează să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Lui, și atunci El va răsplăti fiecăruia după faptele lui.” Matei 26:24-27

Cine are mâinile date cu Dumnezeu este cu a5a ușă a vieții lui deschisă, pentru ca El să intre și să Binecuvânteze viața sa. Altarul este Singurul Loc unde putem sta 24h pe zi în siguranță, fermi. De aceea, cine stă în Altarul Dumnezeului-Viu, nu se uită nici la dreapta nici la stânga, cu atât mai puțin în spate, pentru că are credința definită și știe unde vrea să ajungă. Scopul lui cel mai mare este Mântuirea Lui;

Dumnezeu să vă ilumineze!

Părintele Lucian

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *