Chiar dacă majoritatea dintre noi avem complexul de super-eroină, uneori obosim și mai rău, suntem frustrate.
Ai zile în care se pare că tot ce i-ai învățat pe copii, în tot ce te-ai dedicat și te-ai străduit să repeți neîncetat se duce pe apa sâmbetei.
Înțelege: chiar dacă o facem inconștient, mereu așteptăm ca copiii să ne răspundă la efortul pe care l-am făcut pentru ei- nopții nedormite, timpul dedicat lor, la ce am renunțat ca ei să fie realizați. Nu avem nevoie de medalie de onoare sau ca ei să umble cu o bluză pe care scrie “îmi iubesc mama”, nu avem nevoie de acestea, ci doar ca ei să demonstreze prin caracterul lor, prin atitudinea lor că a meritat tot ce am făcut.
Cine știe, în aceste zile întunecate în care te gândești că totul a fost în zadar, începe să se nască înăuntrul tău un sentiment amar, numit autocompătimire. La început te anesteziază, pentru că îți ei ochii de la cel ce te-a jignit și te uiți la toată dedicarea ta. Cel mai rău este când credem că șantajul sentimental și tot ce am suferit pentru ei, va face ca brusc ei să se transforme în copii exemplari, cu multe medalii pentru un comportament bun. Greșeală gravă!
De fiecare dată când deschizi ușa camerei lui și nu reușești să găsești patul (ascuns sub un munte de haine aruncate peste tot) sau când noua modă e să îi fie rușine atunci când îl săruți în public, când pare că un zid imens a apărut între voi și nu mai recunoști cine este această persoană care locuiește în casa ta, chiar dacă atitudinile demonstrează contrariul, nu te îndoi: acesta este copilul tău și nimeni și nimic nu va putea să schimbe vreodată acest lucru!
Leave A Comment