Lume falsă?
Trebuie să fi avut contact cu vreo marfă falsă, azi sunt milioane prin toată lumea. Există și o clasificare pentru ele: mâna întâi, mâna a doua… cu cât sunt mai asemănătoare, cu atât mai bine pentru a induce în eroare!
Piața lucrărilor de artă suferă și ea din cauza falsificărilor tot mai perfecte a marilor artiști. Oameni talentați care ar putea să-și creeze propriile lucrări, își împrumută cunoștințele ca să amăgească.
Trebuie să fi auzit de politician fals, medic fals, polițist fals, preot fals, profile false pe rețelele sociale, etc.
De aceea, vedem societatea falimentată de valori. Corupția inimii umane a ajuns într-un așa punct, încât este o sarcină grea să trăiești.
Falsitatea pare normală și acceptabilă.
Cea mai gravă criză nu este economică sau politică. Problema nu este creșterea benzinei sau lipsa de educație, așa cum cred mulți. Deși totul este foarte rău, sunt lucruri mult mai rele care stau în interior și transformă persoana în ceea ce ea este de fapt.
Sunt oameni dispuși să facă totul ca să se promoveze și ca să-și realizeze ambițiile personale.
Flatează, simulează că sunt ceea ce nu sunt, arată dulceața îndulcitorului celui de care este interesat, îl demoralizează subtil pe celălalt, manipulează, creează neînțelegeri și au o abilitate în a spune ceea ce oamenilor le place să audă.
De multe ori, oamenii falși reușesc să obțină funcții înalte. Dau naștere la ucenici-oameni cu același caracter.
Față de cine sunt interesați: delicatețe, zâmbete largi, bătăi pe umăr și favoruri.
Față de cine nu sunt interesați: indiferență, glume și grosolănii
Îți este familiară vreuna dintre aceste situații?
În vremea Domnului Iisus erau mulți ipocriți. Ei cauzau un mare prejudiciu credinței. Puneau sarcini grele asupra oamenilor prin învățături atât de grele că erau inaplicabile. Au transformat templul într-o peșteră de tâlhari. Au fost singurii care au auzit cuvinte dure de la Domnul Iisus ca: ”rasă de vipere, în afară par neprihăniți, dar pe dinăuntru sunt morminte văruite”.
Știai că persoanele foarte emotive riscă să fie înșelate și să sufere? Fii rațional(ă) și observă mereu.
Nu crede în tot ce ți se spune, mai ales dacă este un subiect referitor la o altă persoană- pune întrebări(chiar dacă sunt în interior). Așa eviți să comiți o nedreptate, în cazul în care este un neadevăr.
Să ai o viziune macro, adică percepția acelei persoane cu toate celelalte. Aceasta te ajută să discerni caracterul și intenția ei.
Nu pot să termin acest text vorbind doar de ceilalți și uitând de noi înșine.
Trebuie să ne analizăm în fiecare detaliu:
*Fă un elogiu doar dacă într-adevăr crezi că merită- rețelele sociale sunt pline de un astfel de comportament. Scriu FRUMOASĂ când într-adevăr cred că este oribilă.
*Nu spune că îți este foarte dor, când de fapt nu ai vrea să mai conviețuiești cu acea persoană
*Nu te duce la biserică ca să îndeplinești o obligație.
* Niciodată nu arăta ce nu ești
Fii sincer mereu, chiar dacă acest lucru te face să ai mai puțini prieteni sau să fii exclus dintr-un cerc de prieteni. Se poate întâmpla ca drumul tău să fie mai greu și mai lung, dar este cel mai bun ca să mergi pe el.
Pentru mine nu este nimic mai valoros atunci când cineva îmi oferă prietenia ei sinceră. Și tu?
Deixe o seu comentário