Spațiul Femeii

Duminică 10.10.2010

 

Duminică 10.10.2010 a fost o zi de nota 10 la Catedrala Credinţei. Slujba a conţinut mesaje importante pentru viaţa spirituală, familială şi rugăciuni puternice de dezlegare, vindecare binecuvântare familială şi financiară astfel încât era imposibil a nu se observa zâmbetul cald al credincioşilor prezenţi. Ei au plecat plini de credinţă şi speranţă, cu noi planuri şi gânduri asupra vieţii lor.

Părintele Lucian a explicat persoanelor pasaje importante din Sfintele Scripturi şi a dat deasemenea lecţii importante de viaţă, enoriaşilor.

Printre cuvintele sale s-a numărat şi episodul biblic al femeii cu scurgere de sânge ce a atins de poala hainei Lui Iisus. Biblia ne relatează că această femeie, suferea de 12 ani cu această boală îngrozitoare iar în momentul când s-a atins de haina Mântuitorului, scurgerea de sânge a încetat instantaneu. Totul s-a datorat credinţei pe care această femeie a avut-o. Iisus a întrebat imediat după ce femeia a fost vindecată:

 „…Cine s-a atins de Mine?”(Luca 8:45)

El întreba acest lucru pentru că simţise cum a ieşit putere din El şi a vindecat pe cineva, însă nimeni dintre cei prezenţi nu înţelegeau ce întrebare punea Iisus.

…Petru şi cei ce erau cu El, au zis: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: ,Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8:45)

Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” (Luca 8:46)

Perseverenţa noastră trebuie să fie ca cea a acestei femei care nu doar că a avut credinţă, însă şi-a aplecat deasemenea urechea la vocea credinţei sale.

Da – a spus părintele, credinţa noastră ne vorbeşte, ne învaţă ce să facem însă puţini oameni o ascultă. Ea ne dă direcţiile necesare pentru a avea o viaţă binecuvântată căci prin vocea credinţei vorbeşte Dumnezeu. Cu aceea femeie nu a vorbit nimeni, nimeni nu i-a zis ce să facă pentru a fi vindecată, nici măcar Iisus sau ucenicii Lui. Ea a vorbit doar cu ea însăşi (cu credinţa din interiorul ei)

Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” (Marcu 5:28)

Părintele a dat şi învăţături referitoare la familie spunând că multe persoane din necunoştinţă sau fiind purtate de nervozitate atrag asupra familiei lor necazuri. Poate că dvs. vă întrebaţi: Cum adică?

Părintele a spus că atunci când cineva îşi dă la rele copilul, (spre exemplu) este acelaşi lucru cu a-l blestema pe acesta. Multe persoane, fiind nervoase pe copiii lor care sunt neastâmpăraţi, agitaţi, (lucru care defapt este normal pentru vârsta lor), îi dă la rele, îi blesteamă, iar atunci când se măresc ei devin răi, agresivi, rebeli şi asta doar datorită faptului că, în copilăria lor, au fost drăcuiţi de către părinţi

Degeaba vine cineva la biserică şi se roagă pentru familie, dacă acasă se comportă urât cu cei dragi, adresându-le injurii, dându-i la rele, blestemându-i neavând grijă de ei ş.a.m.d. Persoana care face aşa, niciodată nu va avea o familie fericită.

Referitor la mântuirea noastră care este lucrul cel mai de preţ dintre toate, părintele Lucian a citat următorul verset:

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8)

Nimeni nu poate avea inima curată, atâta timp cât trăieşte în păcat. Atâta timp cât minţim, furăm, bârfim, invidiăm, blestemăm, urâm, curvim, facem ceea ce este rău…etc. noi nu-L vom putea vedea pe Dumnezeu. Trebuie deci ca mai întâi să ne curăţim inima de toate întinăciunile şi mai apoi să o umplem cu curăţire prin rugăciuni de tot felul, printr-un caracter plăcut Lui Dumnezeu şi prin împlinirea voinţei Celui Preaînalt.

Persoana care urmează acest sfat, nu numai că-L va vedea pe Dumnezeu în viaţa de apoi, dar, aici, pe pământ vor vedea puterea Lui în viaţa lor. Cei cu inima curată care perseverează în rugăciuni, care îşi păstrează un caracter plăcut Lui Dumnezeu şi care ascultă de vocea Lui vor avea parte în viaţa lor de manifestările puterii Divine ce le vor umple viaţa de fericire şi mai mult decât atât, Dumnezeu va locui în inima lor.

Rezumând, este nevoie ca noi să lăsăm păcatul, să ne curăţim inima şi să perseverăm în rugăciuni, în sfinţirea vieţii şi ascultarea de Dumnezeu. Aşa, viaţa noastră va fi bună aici pe pământ şi vom moşteni deasemenea şi viaţa veşnică.