Credinţa şi Sacrificiul

Spațiul Femeii |

Credinţa cere sacrificiu şi sacrificiul cere credinţă căci pentru realizarea unui vis, oricât de imposibil ar părea acesta, va trebui să sacrificăm. La fel cum face un tânăr care vrea să ajungă medic sau avocat… Ca să facă ca visul său să devină realitate, trebuie să plătească un preţ, iar preţul este foarte mare pentru că va trebui să renunţe la zilele de recreere, la orele de odihnă pe care le avea înainte. Astfel, după mulţi ani de formare, el îşi are diploma garantată, ceea ce îi permite să exercite acea profesie pe care şi-a ales-o.

Ce înseamnă acest efort, dacă nu însuşi sacrificiul? Asta înseamnă a renunţa la ceva, pentru altceva mai bun, pentru realizarea unui vis sau a unei dorinţe.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în ceea ce priveşte credinţa supranaturală, pentru că, pentru a se realiza un vis cu Dumnezeu, lucrurile nu stau diferit. Într-adevăr, sacrificiul este chiar, mai mare pentru că se întâmplă la fel cum a fost cu Moise care a trebuit să renunţe la gloria Egiptului pentru a deveni un simplu păstor de oi, iar, abia cu ceva timp mai târziu, avea să devină un mare om al Lui Dumnezeu, ajungând să se cheme: prietenul lui Dumnezeu.

Asta, numai şi numai din cauza anilor de sacrificii pe care Moise i-a făcut pentru a realiza visul lui Dumnezeu, acela de a vedea poporul lui Israel scos din sclavie, căci lui Dumnezeu nu-i place să vadă pe nimeni suferind. El însă, nu putea face nimic fără ca omul să participe şi el la acţiune, adică, trebuie să ne facem partea noastră pentru ca mai apoi, Dumnezeu să-şi facă partea Lui.

Asta înseamnă că trebuie să sacrificăm!

Părintele Lucian

 

 

 

 

 

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *

1 comentário

NISTOR ANDRONICA Răspunde 4 ianuarie 2012 la 14:54

BUNA ZIUA MA NUMESC NISTOR ANDRONICA SUNT DIN LOCALITATEA BUDUREASA JUD BIHOR AM APELAT LA DUMNEAVOASTRA PENTRU CA AM VAZUT LA TELEVIZOR RUGACIUNILE CARE LE FACETII IN FIECARE DIMINEATA SUNT FOARTE MINUNATE.