Cine sunt eu?

Sunt momente în viața noastră în care această întrebare renumită și îngrozitoare vine în mintea noastră: “Cine sunt eu?”

Procesul de descoperire este ceva constant, fie printr-o manie sau o idee nouă care vine de la nimic, sau de la ceva simplu. Cum știm care este culoarea noastră preferată în acea lună (pentru că se schimbă în fiecare lună).

Dar când nu am idee ce sunt în această enormă galaxie? Când doar nesiguranța și complexele sunt cele care definesc cine sunt?

În casă, nimănui nu-i pasă de tine; la școală te prefaci că-ți place de cele false ca să nu fii singură și Instagram-ul îți arată doar oameni aparent “în top” care nu te ajută cu nimic cu imaginea lor corporală. Sunt atâtea lucruri înăuntrul tău care  îți pun gânduri  ca să te tai sau să te sinucizi. (La urma urmelor nimeni nu-și va da seama, pentru că nu mai exist de mult timp).

Ajungem să ne credem un gunoi aruncat în stradă.

De ce se întâmplă asta? Pentru că nu-L recunoaștem pe Dumnezeu în viețile noastre, nu recunoaștem iubirea pe care o are pentru noi. Practic, disprețuim ce a făcut El pentru noi.

Atunci trăim nesigure până când ochii noștri se deschid ca să vedem că, atunci când ne desconsiderăm, invalidăm sacrificiul făcut de Dumnezeu pentru noi. Ce arată nesiguranța? Lipsa credinței! Credința este cea care ne face să credem că El ne va călăuzi în fața a tot ceea ce facem și că mereu vom fi mai bune când suntem modelate de El.

În acest caz, ai 3 opțiuni:

Să asculți ce spun oamenii despre tine și să urmezi spusele lor.

Să asculți ideile greșite care au intrat în tine  și să le urmezi.

Să te regăsești, să recunoști dragostea Lui și să te iubești.