Ziua Cârtiţei
Titlul acesta vă spune ceva? Filmul „Ziua Cârtiţei” a fost realizat în 1993, iar subiectul său aduce în prim plan, cazul unui bărbat care era blocat în timp şi care în fiecare dimineaţă în care se trezea trăia aceiaşi zi ca ziua precedentă; vorbea cu aceleaşi persoane, răspundea la aceleaşi apeluri telefonice în fiecare zi. Toate zilele vieţii lui erau ca trase la indigo. Filmul acesta a avut un impact aşa de mare încât titlul său englezesc: “Groundhog Day”, a început să fie folosit pentru a desemna însuşirea repetitivă a diversor lucruri.
Acum, imaginaţi-vă că timp de 40 de ani vă treziţi de dimineaţă şi trăiţi mereu în aceiaşi rutină, fără a putea ieşi din ea. Nu aţi simţi că vă pierdeţi minţile?
Cei 40 de ani pe care poporul lui Israel i-a pierdut în pustia deşertului au fost ani în care ei se învârteau în cerc încontinu, zi după zi. Ei se trezeau şi porneau imediat la drum. Ziua următoare, se trezeau şi o luau din nou la drum. Ziua următoare…cred că vă puteţi imagina şi singuri ce făceau… Ei continuau într-una să meargă…
După ce trece Campania Focul Sfânt din Israel, multe persoane obişnuiesc să ne întrebe ce-i de făcut în continuare. Răspunsul la această întrebare este că dacă dvs. deja v-aţi prezentat sacrificiul Lui Dumnezeu, acum trebuie s-o luaţi la drum… În fiecare zi trebuie să faceţi paşi spre „Ţara Promisă” fără a cugeta la timpul care vă va lua până să ajungeţi acolo. Atunci când vă veţi simţi „picioarele obosite”, mergeţi şi mai mult. Veţi fi surprinşi de cât de departe veţi ajunge.
Dacă în perioada de 40 de ani în care poporul lui Israel rătăcea prin deşert, ia-ţi fi întrebat unde se află, ei nu ar fi avut nici un răspuns concret să vă dea. Un lucru în schimb era sigur pentru ei: Dacă vroiau să vadă Ţara Promisă, nu se puteau opri din mers.
Nu contează cât timp vă ia, sau cât de extenuaţi sunteţi şi că vă gândiţi să vă opriţi. Mergeţi înainte către Ţara Promisă şi nu daţi înapoi căci ea este mai aproape decât vă aşteptaţi.
Deixe o seu comentário