Floricele de porumb

Transformarea porumbului dur în popcorn moale este simbolul unei mari transformări prin care trebuie ca oamenii să treacă.

Porumbul de floricele nu este ceea ce el trebuie să fie. El trebuie să fie ceea ce devine după gătire.

Porumbul suntem noi: duri, necomestibili, rupem dinţii. Însă, transformarea se produce doar prin puterea focului.

Porumbul de floricele care nu trece prin foc, continuă să fie porumb pentru totdeauna şi aşa se întâmplă şi cu oamenii.

Marile transformări au loc atunci când trecem prin foc. Cine nu trece prin foc, rămâne la fel toată viaţa. Sunt persoane de o monotonie şi de o duritate uimitoare. Ele sunt singurele care nu-şi dau seama de asta. Cred că felul lor de a fi este cel mai bun, dar deodată vine focul…

Focul este atunci când viaţa ne azvârle într-o situaţie pe care nici nu puteam să ne-o imaginăm – Durerea

Focul poate fi: – exterior: pierderea unei iubiri, a unui copil a unui prieten sau a unui loc de muncă…

– interior: panică, teamă, nelinişte, depresie, boli şi suferinţe pe a căror cauză am ignorat-o.

Mereu există o resursă de remediu, o modalitate de a stinge focul. Fără foc, durerea se diminuează şi odată cu acesta se diminuează şi posibilitatea de a avea parte de o mare transformare.

Îmi închipui că porumbul din cratiţă, pe măsură ce se încinge, „se gândeşte” din ce în ce mai mult că i-a sosit ceasul morţii. În învelişul ei dur, închis în el însuşi, nu are cum să îşi imagineze altceva. Nu îşi poate „imagina” o asemenea transformare ce e pe cale să se întâmple. Porumbul nici nu-şi poate „imagina” de ce este în stare.

Atunci, fără nici un avertisment în prealabil, prin puterea focului, transformarea se întâmplă şi deodată face „poc”

Atunci el este totalmente schimbat la înfăţişare aşa cum nu „a visat” niciodată că ar putea fi.

Acum, urât este porumbul care a refuzat procesul de gătire la foc.

Acele persoane care, chiar dacă focul le încălzeşte din ce în ce mai mult, refuză să se schimbe. Ele se gândesc că nu există ceva mai minunat ce ar putea deveni, decât ceea ce ele sunt actualmente. Presupunerile lor şi frica sunt coaja dură a porumbului ce nu vrea să fie gătit.

Destinul lor este unul trist: vor fi dure pentru tot restul vieţii şi nu se vor transforma în acea floare frumoasă şi moale. Nu vor putea oferi bucurie nimănui.

Atunci când floricelele de porumb sunt gătite, pe fundul cratiţei rămân acele boabe tari, adeseori arse care nu mai sunt bune de nimic.

Tu îţi cunoşti destinul…

Şi tu, ce eşti?

Floricele de porumb gătite sau o boabă tare de pe fundul cratiţei?