Reparând omul

 

Un om de ştiinţă, trăia zi de zi preocupat cu problemele lumii şi a găsit multe mijloace de a le ameliora. Îşi petrecea zile în şir în laboratorul său, doar ca să găsească soluţii şi răspunsuri la îndoielile lui.

Într-o zi, fiul lui în vârstă de 7 ani, i-a invadat „sanctuarul” şi a decis să îl ajute la treabă. Cercetătorul, nervos din cauză că fusese întrerupt, a încercat să-şi trimeată fiul să se joace în altă parte. Văzând că este imposibil să scape de el, tatăl a căutat ceva ca să încerce să-i distragă atenţia copilului.

Deodată, a zărit harta lumii. Cu o foarfecă, a tăiat harta în mai multe bucăţi şi a dat-o copilului împreună cu nişte scotch, spunându-i:

Îţi place puzzle-ul? Atunci, îţi dau lumea ca să o repari. Asta este lumea în bucăţele. Vezi dacă o poţi repara ca să fie în regulă! Lucrează la ea de unul singur.

El s-a gândit că băieţelului îi va lua zile bune să o refacă. Doar la câteva ore după aceea, a auzit vocea copilului ce îl striga foarte calm.

– Tată, tată, deja am făcut totul. Am reuşit să termin tot!

La început, tatăl nu i-a dat crezare. Ar fi imposibil pentru cineva de vârsta ta să refacă această hartă pe care nu a văzut-o niciodată în viaţa lui. Şovăitor, cercetătorul şi-a luat ochii de pe notiţele lui şi era sigur că urma să vadă o muncă veritabilă de copil. Spre surprinderea lui, harta era completă. Toate bucăţelele fuseseră puse la locul lor. Cum se poate una ca asta? Cum putea fiul meu să facă aşa ceva, se gândea el.

– Tu nu ştiai cum arată lumea, fiul meu…cum ai reuşit?

– Tată, eu nu ştiam cum era lumea, dar când tu ai luat hârtia din revistă, am observat că pe partea cealaltă era chipul unui om. Când mi-ai dat lumea s-o fac la loc, eu am încercat, dar nu am reuşit. Atunci mi-am amintit de om, am întors bucăţelele şi m-am apucat să repar omul pe care îl cunoşteam. Când am reuşit să repar omul, am întors planşa pe partea cealaltă şi am văzut că reparasem şi lumea.