Gândul#15 – Ai trece acest test?
”O femeie, mare este credința Ta! Facă-ți-se cum voiești” (Matei 15.28).
Femeia, care L-a făcut pe Domnul Iisus să aibă această expresie de bucurie și surprindere, era dintre neamuri, o străină care venise dintr-un teritoriu învecinat cu Israel. Era o mamă care căuta ajutor pentru fiica ei, care era chinuită de un duh rău.
Modul în care Iisus a reacționat, inițial, față de ea, a fost neobișnuit. De obicei, receptiv și primitor cu toți care Îl căutau, de data asta, Iisus a acționat dur și insensibil față de această femeie. Prima dată, a ignorat-o. A doua oară, când chiar și ucenicii I-au cerut să scape de ea, a spus că prioritatea Sa sunt fii lui Israel. După aceea, când femeia a insistat, i-a spus că nu era drept să ia pâinea de la gura copiilor și s-o dea la câini.
Ce ai face, dacă cineva din biserică, un preot sau colaborator, te-ar trata așa cum Iisus a tratat-o pe acea femeie? Cum ai reacționa, dacă ai vorbi cu un preot, iar el te-ar ignora? Dar, dacă ai auzi colaboratorii din biserică vorbind în șoaptă despre tine, spunând că ești plictisitor și că, cel mai bine ar fi să scape de tine? Dar, dacă episcopul bisericii ți-ar spune că nu-ți poate acorda atenție, fiindcă are oameni mai importanți decât tine, care sunt înaintea ta?
În cel mai bun caz, nu te-ai mai întoarce niciodată în acea biserică. Exact asta s-a întâmplat cu acea femeie. Totuși, nu s-a simțit nici jignită și nici nu s-a retras. De aceea, Iisus a exprimat ce a gândit cu privire la ea: ”Mare e credința ta!”.
Dar, în fine, de ce a tratat-o astfel? Nu doar fiindcă era o străină, pentru că n-a procedat la fel cu sutașul, de exemplu, care era, și el, străin. Cum niciodată n-a făcut nimic întâmplător, cred că El a testat credința femeii, deoarece știa cum va reacționa. Astfel, a rămas întipărit în istorie modul în care credința poate să învingă sentimentele.
Unul dintre sentimentele cele mai rele din ziua de azi este hipersensibilitate emoțională. Există oameni care se simt insultați de tot și de nimic, care trăiesc în funcție de ce simt și se preocupă foarte mult de ce spun sau gândesc alții despre ei.
Credința acelei femei a fost mare, tocmai fiindcă s-a menținut deasupra sentimentelor. Și, mai mult decât atât: ea a profitat de pe urma unei insulte, iar aceasta a devenit un avantaj pentru ea. ”Da, Doamne, a zis ea, dar și cățeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor”.
Aplicație: Menține-te deasupra sentimentelor tale. Profită de pe urma insultelor, indiferent de respingerea care vine din partea altora, ca să le transformi în putere și oportunități.
Ești hipersensibil? Ți-e greu să ierți sau să te deconectezi de o insultă? Cum ai putea să transformi o respingere sau orice alt tratament disprețuitor, în putere personală și oportunitate? Lasă-ți comentariul.
Deixe o seu comentário