Fierarul

După o lungă viaţă de excese, un fierar, şi-a oferit viaţa lui Dumnezeu. Timp de mulţi ani a muncit din greu, a fost generos, dar în ciuda acestei dedicări totale a sa, părea că nimic nu-i merge bine ci din contră… Problemele şi datoriile sale creşteau la număr din ce în ce mai mult.

Într-o după-amiază frumoasă, un prieten ce-l vizita şi care îi compătimea situaţia a spus:

– „Este chiar ciudat că după ce ai început să devi un om temător de Dumnezeu, viaţa ta a început să se înrăutăţească şi mai tare.

Eu nu vreau să-ţi slăbesc credinţa, dar în pofida întregii tale credinţe în lumea spirituală, nu ai obţinut nici o ameliorare.

Fierarul nu a răspuns de îndată. El se gândise de multe ori la asta fără să ştie ce se petrece în viaţa lui. Totuşi, nedorind să-şi lase amicul fără răspuns, a găsit o explicaţie. Iată ceea ce a spus fierarul:

– În acest atelier al meu, eu primesc oţelul neprelucrat şi trebuie să-l transform în săbii. Şti cum se face asta? Mai întâi, încălzesc placa de oţel la o temperatură incredibilă, până ce aceasta devine roşie. Apoi, fără pic de milă, iau cel mai greu ciocan şi aplic lovituri, până ce piesa dorită ajunge la forma care trebuie. Imediat după aceea, aceasta este scufundată într-un cazan cu apă rece şi întregul atelier răsună de zgomotul provocat de aburi. Trebuie să repet acest proces până e ajung să făuresc spada perfectă. O dată numai, nu este suficient.

Fierarul a făcut o pauză lungă, s-a gândit şi a spus:

– Câteodată, oţelul care ajunge în mâinile mele, nu rezistă întregului proces. Temperatura extrem de ridicată şi loviturile de ciocan, tratate mai apoi cu apă rece, fac adesea ca oţelul să capete o grămadă de zgârieturi şi de fisuri. Ştiu că astfel, nu va putea deveni niciodată o bună lamă de sabie. Atunci, eu pur şi simplu, pun produsul „obţinut” peste un mare maldăr de fier vechi pe care tu deja l-ai văzut la intrarea în fierărie.

Încă o pauză şi fierarul continuă:

– Ştiu că Dumnezeu mă pune în focul necazurilor. Accept loviturile de ciocan pe care mi le dă viaţa şi câteodată mă simt atât de rece şi de insensibil ca şi apa rece care face ca oţelul să „sufere”. Însă, singurul lucru pe care îl cer este următorul: „Dumnezeul meu, nu renunţa până nu scoţi din mine, forma pe care Ţi-o doreşti. Încearcă sub orice formă doreşti, cât timp este necesar, dar nu mă pune niciodată pe maldărul de fier vechi al sufletelor.

Dumnezeu vrea să facă o persoană mai bună din tine… Nu te îngrijora de loviturile de ciocan pe care ţi le dă viaţa şi nici de încercările de foc la care eşti supus.

El lucrează la caracterul tău. El nu va renunţa la tine.