Împotriviți-vă tare!
Nu există nici o modalitate mai bună ca să depășiți obstacolele și, în cele din urmă, să câștigați, decât să rezistați… dar, să vă împotriviți tare, cu stoicism, până la sfârșit…
Mulți au îngenunchiat în fața diavolului, cu toate astea, vor să pretindă că au rămas, încă, în picioare înaintea Lui Dumnezeu, argumentând: „sunt preot, sunt episcop, sunt colaboratoare, sunt membru al Centrului de Ajutor Spiritual a, b, c, d…”.
Faima noastră este că suntem rigizi, că avem teamă, că suntem integri, că spunem adevărul, că suntem drepți. La Centrul de Ajutor, Evanghelia nu este predicată ca să placă oamenilor și lăudat să fie Dumnezeu pentru asta! Cine cunoaște Centrul de Ajutor Spiritual, știe că aici, ipocriții, ticăloșii, oamenii fără caracter și rușine nu prind rădăcini, pentru că vine un moment, mai devreme sau mai târziu, în care se retrag sau sunt descoperiți, îndepărtați și de aceea, pleacă de aici, pentru că nu suportă adevărul și dreptatea.
„Domnule episcop, ce trebuie să fac?”
Mărturisiți-vă păcatul! Ridicați-vă, pentru că Iisus vă iartă și veți avea oportunitatea să începeți o viață nouă, o nouă etapă. Vă veți maturiza și mărturia dumneavoastră va servi de exemplu pentru alții care vor veni. Nu veți fi văzut ca un înfrânt. Ci, ca pe cineva care a greșit, și-a recunoscut greșeala, s-a căit, a mărturisit, a renunțat la greșeli, a căutat Slava Lui Dumnezeu și a fost regenerat de Ea.
Atunci când îl menționăm pe David, ne referim la el ca la un învins, adulterin, criminal sau ca la un câștigător? Îl numim „marele rege David”, chiar dacă a comis adulter și crimă. Cu toate astea, a fost un bărbat al Lui Dumnezeu care și-a recunoscut greșeala, a mărturisit-o, s-a lăsat de ea, și-a asumat consecințele și Și-a păstrat credința până la sfârșit.
Dragă cititor, te rog, fii atent, nu știu care e povara pe care o porți, dar un singur lucru știu, nu ai dreptul s-o porți, pentru că este scris, atât în Biblia ta, cât și în a mea: ”Împotriviţi-vă lui…”, diavolului cu ispitelele, minciunile și propunerile lui. Cum? „… tari în Credinţă” (1 Petru 5.9).
Îl biruim pe cel rău prin Credință și nu cu intenții bune, cel rău este învins prin Credință-Inteligentă. Dar, ce este Credința? E încrederea în lucrurile pe care le așteptăm! De aceea, nu vă uitați înapoi, uitați-vă înainte, ce a fost, a fost, ce contează este „acum”. Nu vă îngrijorați de „ziua de mâine”, aveți grijă de „ziua de azi”, de ”acum” și „ziua de mâine” va fi asigurată pentru dumneavoastră!
Deixe o seu comentário