Focul și cuțitul

 simbolizând Sacrificiul total.

Ce îi revenea lui Avraam să-I dea lui Dumnezeu era acolo, totuși, el ducea în mâini focul și cuțitul, adică, Avraam nu putea să transfere fiului său focul, din moment ce el trebuia menținut aprins cu orice preț. Asta înseamnă că focul credinței este personal și nu se poate transfera.

Același foc trebuie să fie în inimile noastre, responsabilitatea de a-l menține aprins fiind a fiecăruia dintre noi.

Cuțitul simboliza dispoziția lui Avraam de a Sacrifica, pentru că, fără el, nu putea tăia Sacrificiul! Avraam nu a renunțat să-l ia și asta înseamnă că fiecare trebuie să ia acest ”cuțit” până la sfârșit, fără să renunțe la el, fără să transfere responsabilitatea Sacrificiului.

Uneori, persoana este dispusă să sacrifice în momentul în care este chemată de Dumnezeu, ea spune: Iată-mă! Chiar ia lemnele, Sacrificiul (care în acest caz este Isaac), ia focul, cuțitul și se duce… dar la mijlocul drumului, ea lasă focul să se stingă și lasă cuțitul, pentru că apare teama de a Sacrifica!

Astfel, se întâmplă ceea ce s-a întâmplat cu Adam și Eva. Când Domnul i-a chemat, s-au ascuns pentru că le era rușine! Persoana rămâne așa, îi este rușine de viața proprie, pentru că a amânat schimbarea vieții ei pentru că nu a ascultat de Dumnezeu.

În fața acestui lucru, unii vor să se justifice sau să dea vina pe alții pentru nerealizările lor succesive. Când nu fac asta, dau vina sau încearcă să dea vina pe Dumnezeu. Așa cum a spus Adam: ”Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine mi-a dat din pom și am mâncat…”

Ca și cum cineva ar spune: ” Of, Dumnezeu, de ce ai permis ca fiul meu să fie bolnav, ca soțul meu să plece, ca eu să-mi pierd serviciul… cuțitul mi-a căzut, dispoziția mi s-a terminat, focul mi s-a stins, atunci mi-am folosit Sacrificiul ca să am una sau alta…”

Din acest motiv persoana devine religioasă, cunoaște Cuvântul, dar este necunoscută de Dumnezeul cel Viu.

Iacov 1:25: ”Însă cel ce se oprește să privească în legea desăvârșită( Sacrificiu)-Legea libertății- (Sacrificiu) și perseverează în ea (Sacrificiu) , nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor (dispus) prin fapte, acela va fi fericit în lucrarea lui. (Sacrificiu Unic pentru Dumnezeul Unic).”