Ziua a 2-a a Postului Lui Iisus

Templo_aerea2

Când Avraam s-a plâns Lui Dumnezeu, spunând: „Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii…”, Dumnezeu l-a scos imediat afară din cort și l-a trimis să vadă și să numere stelele din ceruri – Geneza 15.

Reacția lui Avraam a fost imediată. Avea credință în Dumnezeu. A dovedit asta prin ascultarea lui, de aproape 25 de ani. Credea în puterea Sa nemăsurată.

Cu toate astea, i-a fost greu să vadă invizibilul și să creadă în imposibil. Însă, din punctul lui de vedere, „i-a picat fisa” și a realizat care este Măreția Celui Atotputernic. Vreau să spun că, Avraam credea în Dumnezeu, dar nu-și imagina Puterea Lui de a crea, Măreția Lui…

Nu se poate separa credința de imaginație. Cine crede, trebuie să-și imagineze ce vrea să realizeze. Dovada, în acest sens, o constituie numeroasele mărturii pe care le-am văzut la Centrul da Ajutor Spiritual.

Mulți oameni săraci au ajuns să aibă o viață somptuoasă, prin credință. Cu toate astea, nu toți. De ce? Fiindcă au fost subiecți ai culturii sărăciei. După douăzeci, treizeci, cincizeci de ani de viață în sărăcie, ei ajung la limita lor și a Lui Dumnezeu, deoarece consideră că e păcat să aibă o viață din belșug.

Oamenii care, odată, au avut ce e mai bun pe acest Pământ și au decăzut, pierzând totul, inclusiv demnitatea, când au cunoscut Promisiunile Lui Dumnezeu și au pus, imediat, credința lor în practică, prin sacrificiu, au recâștigat și multiplicat ce au pierdut. Asta se întâmplă fiindcă, odată, au avut acces la bogății. Adică, chiar dacă au fost săraci, și-au păstrat viziunea unei vieți somptuoase. Această viziune este cea care face diferența.

Avraam trebuie să fi văzut aceleași stele de nenumărate ori, însă niciodată nu s-a gândit că urmașii lui vor fi nenumărați, ca și ele.

Cu alte cuvinte, nu ajunge să credem în Dumnezeul Atotputernic. Avem nevoie să ni-L imaginăm făcând lucruri imposibile și puternice.

Pentru a materializa credința, trebuie să ne imaginăm ce vrem.

”Domnul oştirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini” – Isaia 14.24.

Cum m-am gândit, așa este, cum MI-AM IMAGINAT, așa SE VA ÎNTÂMPLA;

Cum am hotărât, așa este, cum AM CREZUT (credință), așa SE VA FACE.

A imagina este a visa cu ochii deschiși, a proiecta în minte ce vreți să realizați. Asta e credința asociată cu imaginația.

Cine crede, își imaginează, visează și proiectează în minte ce vrea. Și, niciodată nu pierde această viziune!

Imediat după convertirea mea, cel mai mare vis pe care-l aveam era să merg la Ierusalim. Să văd Tabernaculul lui Moise și Templul lui Solomon. Descrierile lui biblice acutizau și mai mult visul meu.

Nu știam. Nu aveam nici o idee. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că voi avea privilegiul să administrez construcțiile lui…

Fotografia de mai jos confirmă Cuvântul Dumnezeului Atotputernic, al lui Avraam, Isaac și Israel, că El e Puternic, ca să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, conform cu puterea Lui care lucrează în noi… Efeseni 3.20.

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *