Vorbind ce nu știți
Cea mai mare ignoranță e să critici ceva despre care nu știi nimic. Lumea e plină de ignoranți deghizați în înțelepți. Critici de serviciu, cu nasul pe sus, îngâmfați, pe podiumurile ignoranței lor, gata să arate cu degetul și să-și susțină punctul de vedere. Uită că un punct de vedere nu e nimic mai mult decât un punct de vedere.
Citez doar două exemple, din experiența mea directă:
„Cuplul acesta, cu cartea Căsătorie Blindată, vrea doar să facă bani, din vânzarea de cărți. Mă îndoiesc că oamenii aceștia trăiesc ce spun la televizor” – afirmă un trol, pe Facebook-ul nostru. Nu ne cunoaște. Nu ne-a întâlnit niciodată. Dar, se crede cunoscător a ceea ce se întâmplă în casa noastră.
„Acest Templu al lui Solomon e o urâciune. Antihristul va locui acolo. Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini omenești” – au declarat „experții în subiect „. În logica lor, va trebui să demolăm toate templele și bisericile din lume (de vreme ce Dumnezeu nu locuiește în ele) și să-i trimitem pe cei care cred în Dumnezeu să se adune sub cel mai apropiat copac. În înțelepciunea lor, antihristul deja locuiește aici, în Brás, în Sao Paulo (cineva să le comunice profetului Daniel și Domnului Iisus că s-au înșelat, antihristul nu va fi în Ierusalim, până la urmă).
Dar, această postare nu e despre a apăra autorii Căsătoriei Blindate, nici Templul lui Solomon. E despre dumneavoastră, despre mine și despre noi toți. E pentru a ne ajuta să înțelegem omul, un pic mai bine.
Din nefericire, homo sapiens nu e chiar așa de înțelept. El suferă de o boală, al cărei simptom principal e critica gratuită, despre ce nu cunoaște. Câteva cauze ale acestei boli:
Neîncrederea: dacă e prea bun, ca să fie adevărat, probabil că e o minciună. Un fals.
Invidia: dacă nu pot să am ce ai tu, pot să te critic pentru ce ai.
Frica: succesul dumneavoastră mă sperie și îmi amenință supraviețuirea; trebuie să demonizez succesul dumneavoastră, ca să-l asigur pe-al meu.
Atragerea atenției: știu că vorbesc prostii, dar ce contează e că voi fi în centrul atenției, pentru 15 minute.
Ignoranța: amestec de prostie cu lenea de a investiga adevărul.
Complexul Păduchelui: merg după capul altora. La urma urmei, dacă ”cutare” a spus asta, trebuie să fie adevărat.
Neîncrederea, invidia, frica, lipsa atenției, ignoranța și lipsa de gândire proprie. Caracteristici umane pe care toți le avem. De aceea, suntem cu toții vinovați că, într-o zi, am vorbit despre ce n-am știut.
Dar acum, că știm asta, nu mai avem scuze. Putem fi vorbitori mai buni și, mai ales, ascultători mai buni. Să nu mai presupunem niciodată că a vorbi e sinonim cu a ști.
Socrate a spus asta, în urmă cu 2400 de ani:
Singura înțelepciune adevărată e să ști că nu știi nimic. Și, a ști că nu știi nimic, te face cel mai înțelept dintre toți.
Cu siguranță, cineva care știa ce vorbește.
Deixe o seu comentário