Suflet gol
Nu e lipsă de iubire ori superficialitate a vieţii. Nu-i tristeţe şi nici bucurie. Însă, această senzaţie este incomodă, sâcâitoare şi crudă. Zici că ai un gol în piept ce creşte cu fiecare clipă. Sufletul se umflă ca un balon.
Nici chiar, cea mai bună condiţie socială, nu îţi minimalizează durerea. Dacă nu se vedea pe faţă tristeţea şi căderea emoţională, victima nici nu ar fi avut ce să reclame pentru că golul acesta nu se poate explica. Unii numesc această senzaţie chin, depresie, sau chiar, pur şi simplu, gol sufletesc.
D.p.d.v. spiritual, acest gol sufletesc, nu este altceva decât setea de Dumnezeu.
Aşa cum maşina, are nevoie de combustibil pentru a merge, cum, unele aparate au nevoie de electricitate pentru a funcţiona, sau cum, corpul uman are nevoie de alimente ca să rămână în picioare, aşa este şi cu sufletul nostru care are nevoie de prezenţa lui Dumnezeu care să-l umple şi să-i dea sens vieţii.
Maşina nu merge cu fasole, aparatele electrice şi electronice nu merg pe benzină şi nici omul nu se hrăneşte cu electricitate pentru a-şi susţine corpul. La fel şi sufletul uman, fără Dumnezeu, se ofileşte.
Golul sufletesc, exprimă strigătul disperat. Unde poate găsi el, refugiu şi leac care să-i satisfacă necesităţile?
Cuvântul lui Dumnezeu are răspunsul:
„Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul…” (Psalmul19:7)
Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? (Psalmul 42:1,2)Veniţi duminică la Catedrala Credinţei şi la toate CdAS, pentru că aici, veţi primi „Apa” care să vă sature şi să vă umple sufletul.
Episcopul Edir Macedo
Deixe o seu comentário