Episcopul Edir Macedo

Și eu am vorbit de rău

Când eram copil, ori de câte ori ceva nu mergea bine, îmi amintesc că o auzeam pe mama cerându-I Lui Dumnezeu s-o ajute.

Uneori, înainte să doarmă, făcea rugăciuni și, din acest motiv, am ajuns să le memorez. Așa cum am memorat tabla înmulțirii la școală, tot așa am memorat „Tatăl nostru”. Era obligația mea.

Ca adolescentă, am căutat, practic singură, răspunsurile la acele îndoieli și curiozități firești ale vârstei. Întotdeauna i-am avut aproape pe tata și pe mama, o casă unde să locuiesc, mâncare să mănânc, școală unde să studiez, bani de cheltuit, însă toate astea nu erau suficiente pentru mine. Atunci, în tinerețe, fumatul, alcoolul și drogurile au jucat un rol important în viața mea.

Un gol profund înăuntrul ființei mele, la care s-a adăugat acea imensă necesitate de a înțelege cine sunt, de unde vin și unde mă voi duce, m-a condus la o căutare fără sfârșit. Am început să studiez diferite doctrine, secte și credințe.

Pot să enumăr câteva: Sofismul (Rajneesh), Șamanismul (Carlos Castaneda), Spiritismul (Allan Kardec), Umbanda, Candomblé, Rosa Cruz, Waldo Vieira, Magia Înaltă (Papus, Aleister Crowley) și așa mai departe.

Am ajuns în punctul în care am avut o cameră, acasă, numai pentru rugăciuni, sacrificii și închinarea la „zei”.

Nu s-a schimbat nimic în viața mea. Golul era, încă, imens. De fapt, totul se înrăutățea mereu, și din ce în ce mai mult, îmi pierdeam controlul de care aveam nevoie ca să-mi schimb viața.

Interesant e că, atunci când totul părea pierdut, prima rugăciune care îmi venea în minte era cea pe care am memorat-o într-o zi, când eram copil. Singurul Dumnezeu pe care L-am simțit, cu adevărat, prezent în viața mea era Acel Dumnezeu care vorbea cu mine, în timpul rugăciunii „Tatăl Nostru”.

Bun, de la fumat la alcool, de la alcool la cocaină și, în sfârșit, am ajuns la crack. Viața sentimentală era goală, iar domeniul financiar era mereu instabil. Asta a fost tot ce s-a întâmplat în viața mea, atâta timp cât m-am dedicat acelor „zei”, care insistau să mă convingă că mă vor ajuta și chiar că mă vor vindeca. Am devenit sclava unor gânduri care nu-mi aparțineau.

Cu toate astea, pot să spun că astăzi, acest drum pe care l-am urmat este în favoarea singurei mele certitudini: Dumnezeul meu a fost întotdeauna credincios și drept, chiar și când L-am pus pe planul al doilea. Dumnezeul meu a fost infinit de milostiv, chiar și dacă L-am căutat numai în momente de disperare.

Astăzi, sunt sigură că, atâta timp cât am căutat răspunsuri în locuri pierdute, n-am obținut niciodată un rezultat și nici transformarea pe care o doresc, realmente, în viața mea. Nu mi-am imaginat niciodată că transformarea vieții mele va fi la Centrul de Ajutor Spiritual.
Pot spune că, atunci când am mers la Centrul de Ajutor, eram o persoană dependentă de droguri, distrusă emoțional și financiar. Eram aproape fără viață. Deja nu mai aveam unde să fug și nu mai aveam nici putere să fac asta. De aceea, mi-am plecat capul și am „înghițit în sec” de fiecare dată când l-am vorbit de rău și l-am făcut hoț pe episcopul Edir Macedo! Mi-am luat curaj și m-am dus acolo, să caut ajutor.

M-am dus acolo și datorită unui program pe care l-am vizionat la televizor, în care am auzit un om spunând: „Nu contează cine sunteți, nu contează care e religia dumneavoastră. Veniți așa cum sunteți: fumând, mirosind urât… Dacă aveți nevoie de ajutor, știu cum să vă ajut… Vă voi ține de mână și vă voi arăta ieșirea din acest labirint!” Știam că Dumnezeu era Cel care vorbea cu mine, în acel moment.

Asta este! Astăzi, sunt vindecată. Frecventez Centrul de Ajutor Spiritual pentru că am pace și pentru că aici mă simt ca acasă. Acum suntem doar eu și Dumnezeul meu – în lupte, în victorii, tot timpul.