Episcopul Edir Macedo

S-a întâmplat pe Muntele Hermon

Ascultă ce spune Duhul tuturor:

Petru fusese martor ocular al întâmplărilor care au arătat Puterea lui Dumnezeu, ca de exemplu:

-Pescuirea minunată;

-Mersul pe apă;

-Învierea fiicei lui Iair;

-Înmulțirea pâinilor și peștilor;

– Refacerea urechii tăiate;

-Să vadă propria umbră că vindecă bolnavi

Și multe alte întâmplări relatate în Biblie.

Totuși, în epistolele lui, el se concentrează pe una dintre cele mai marcante experiențe din viața lui, care a avut loc pe Muntele Hermon, Muntele Schimbării.

Textul spune:

” El a primit onoare şi slavă de la Dumnezeu Tatăl, atunci când, din slava sublimă, I s-a adresat un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în Care-Mi găsesc plăcerea!“

 Noi înşine am auzit acest glas adresându-se din cer, în timp ce eram cu El pe muntele cel sfânt.” 2 Petru 1:17-18

Pe Muntele Schimbării, Petru, Iacov și Ioan au asistat la onorarea Fiului lui Dumnezeu de către Tatăl Său. Această întâmplare le-a marcat viețile.

Aceasta este credința noastră! Toate experiențele pe care le-ai avut cu Dumnezeu până azi nu se vor compara cu ceea ce se va întîmpla pe Muntele Hermon. Este vorba de o schimbare adevărată a vieții care are loc din interior în afară. Ceva care va depăși tot ceea ce ai trăit până azi.

Așa cum Fiul lui Dumnezeu a fost onorat acolo, toți cei care vor avea viața încredințată în Altar, vor fi și ei onorați cu pogorârea Duhului Sfânt, Armura lui Dumnezeu.

Pe Muntele Hermon Domnul dă binecuvântarea Lui și Viața Veșnică.

Duminică pe 11 octombrie la ora 09:00 la Catedrala Credinței din București- Șos. Fundeni nr. 11, vă voi aștepta ca să faceți parte din numărul celor care vor primi cea mai mare binecuvântare de la Dumnezeu- primirea Duhului Sfânt, pentru ca viața dumneavoastră să nu mai fie la fel din această zi!

Catedrala Credinței din București – Șos. Fundeni, nr. 11 – Sector 2

Comentarii:

Natașa Azevedo:

Domnuel episcop,

Într-o zi am ajuns la Centrul de Ajutor într-o stare foarte rea. Am fost eliberată, dar acest proces nu a fost ușor, pentru că trăiam chinuită de teamă și nesiguranță. După două luni, m-am botezat în apă și mi-am încredințat viața lui Dumnezeu, pentru că eram obosită să mai trăiesc o viață umilită. Vroiam să cunosc iubirea adevărată și sinceră. Ziua botezului meu a fost foarte specială, pentru că nu știam decât să râd… o fericire și o siguranță au început să mă stăpânească. Îmi amintesc că am sunat-o pe mătușa mea, care este colaboratoare și i-am povestit. Doar ea și eu știam.

După câteva luni nu mai veneam la Centrul de Ajutor în fiecare zi, devenisem confuză, pierdută în mijlocul atâtor sentimente și emoții. Vina mă sufoca, mă gândeam cât de decepționat era Dumnezeu de mine. Eu nu puteam să mă iert pe mine însămi, ceva foarte grav. Suntem prea critici și căutăm perfecțiunea în fiecare clipă. Dacă ceva iese de sub control, ne martirizăm cu critici și vină. Îndoielile sunt pași largi spre iad și în situația asta mă aflam, pierdută.

Credința emotivă era tot ce aveam, eram mișcată de multe sentimente. Emoția era în toate lucrurile, eram slabă spiritual, nu aveam angajamente cu Dumnezeu, nu mai posteam, mă rugam de puține ori și nu citeam din Biblie. Până când a fost anunțat Postul lui Daniel, o șansă ca să mă apropii de Dumnezeu.

Am primit un telefon de la sora mea care mă anunța că fratele nostru suferise un accident de motocicletă. El avea 17 ani. Locuim în orașe diferite, atunci mi-a revenit mie sarcina să o anunț pe mama mea care în acel moment lucra. Câtă disperare, nu aveam multe vești. Îmi amintesc că atunci când am ajuns la spital, cam la 3 ore după accident, auzeam țipetele lui de afară, un timp am așteptat pe coridor; vroiam să-l văd, vroiam să-i pot spune că eram acolo. M-am speriat când l-am văzut, nu părea el, fața îi era desfigurată, capul era foarte mare. Îmi amintesc că mama îi ținea mâinile și i-a spus: ”Fiule, sunt aici.” El a fost dus la Terapie Intensivă. Mama a spus că el nu putea să respire.

În ziua următoare, a venit vestea: traumatism cranian, toate oasele feței fracturate, câțiva dinți rupți, organele toate întoarse, un plămân perforat și traumatizat. Fratele meu trebuia să fie intubat, pentru că nu putea să respire. Stadiul lui era grav și viața lui în risc. Ce tristețe, ce teamă. Imaginea lui intubat într-un pat mă tulbura.

Domnule episcop, cu o săptămână înainte el îi ceruse iertare bunicului și tatălui frecventa Centrul de Ajutor, primise o invitație de la grupul de tineri de la biserică și era decis să vină, a restituit zeciuiala, o transformare din apă în vin. Eu încercam să fiu puternică, îndreptându-mi cât mai mult posibil, gândurile către Dumnezeu, dar mărturisesc că eram confuză. În a treia zi, a venit vestea că viața lui încă era în risc și recuperarea ar dura mult. A fost făcută o procedură și prin drenajul pe nas au putut să-i scoată puțin sânge din cap, totuși, nu puteau să-i lase tubul de respirat prin gură, din cauza traumei pe care o avea pe față. Soluția era o traheostomie. Mama a trebuit să semneze că e de acord, pentru că viața lui depindea de asta, din moment ce nu putea să respire singur. Altă lovitură, mă simțeam rău și mă deprimam tot mai mult. Dar am fost în Postul lui Daniel hotărâți, post pentru viața lui și cu multe rugăciuni.

În a patra zi, tuburile continuau, dar acum ceva se adăugase, pneumonie. Nu mai aveam cuvinte, erau doar gemete. Eram prinsă într-un amestec de sentimente și emoții care m-au făcut să tac.

În aceeași zi, ceva m-a marcat mult: când am auzit că medicul spunea de sechelele lăsate de accident, că el ar putea să nu-și mai amintească de părinți, m-am revoltat. Nu este drept! Dumnezeu e perfect și face totul perfect și l-a făcut perfect!

Nu, nu și nu! Domnule episcop, a fost ziua în care totul s-a amestecat: dragoste, furie(nu pe Dumnezeu) , milă, teamă, pace, revoltă. Mereu mi-am dorit pentru fratele meu un viitor fericit, o familie frumoasă, copii sănătoși, nu puteam să accept sub nici o formă ca el să fie limitat, pentru că Dumnezeul meu l-a făcut perfect. În baie am vorbit cu Dumnezeu.

”Dumnezeul meu, am nevoie de Duhul Tău. Tu ai auzit rugăciunea lui Manase, de ce să nu o auzi pe a mea?” În genunchi l-am chemat pe Dumnezeu și El, în mila Lui infinită, m-a salvat. Când am băut din acel pahar cu apă, gândurile mele erau doar lucruri bune, lucruri sigure și adevărate. Nici o îndoială, doar siguranță. Un film mi-a trecut prin minte, botezul meu, gemetele mele, durerile, râsetele, în fine, pacea pe care o căutasem atâta! Mi-am recăpătat pacea.

Am înțeles cât sunt de mică înaintea Dumnezeului Meu, cât sunt de limitată pentru că nu am noțiune de mărimea grandiozității Lui. Fratele meu a început să respire singur, nu mai avea nici un aparat, nu a mai avut nevoie să facă nici o traheostomie. El era conștient, vorbea normal, s-a rugat împreună cu mătușa mea și le-a mulțumit tuturor pentru rugăciuni.

Dumnezeul nostru este fidel!

Nu există cuvânte ca să descriu această siguranță, această dragoste a lui Hristos.E minunat! Dummnezeul meu este cu mine! Regele meu a suflat viață nu doar în fratele meu, dar și în mine. Eu am Duhul Sfânt. E minunat. Dumnezeu mi-a dat exact ce am cerut de ceva timp, un duh puternic de învingător, ca să lupt și să înving!

Am plâns prea mult cu credința mea emoțională! Acum vreau o Credință Inteligentă. Voi căuta neîncetat și nu voi renunța. Vedeți cât m-a ajutat Postul, sunt puternic!

Vreau să-L slujesc pe Dumnezeul meu într-un mod inteligent, rațional. Vreau să mă întăresc în această credință, pentru ca săgețile dușmanului să nu mă atingă. Mă voi îmbrăca cu toată Armura lui Dumnezeu. Voi auzi Glasul lui Dumnezeu și-L voi asculta, aceasta este dorința mea. Și să câștig suflete, da, să câștig suflete! Eu merg în această credință, pentru că acum siguranță deplină unde mă va duce ea.

Domnule Episcop, vă mulțumesc pentru că nu ați renunțat la sufletele suferinde din lume, pentru că eu eram unul.

În cuvintele dumneavoastră ați predicat Adevărul și Adevărul m-a eliberat. Vă mulțumesc.

Vicente Neto

Bună ziua domnule episcop. Vin la Centrul de Ajutor și nu văd rezultate în viața mea. Ființa mea se afundă în disperare. Din cauza aceasta nu am putut să caut Duhul Sfânt. Dorința mea era să plec de acolo și să nu mă mai întorc, eram mâhnit, nu reușeam să fiu liniștit. Inima mea este în lacrimi, sunt disperat, nu știu ce să fac, pentru că am fost sincer cu Dumnezeu, când v-ați rugat ieri, dar nu a ajutat la nimic, nu am văzut nici un rezultat în viața mea. Sunt pierdut și fără direcție, sunt singur și îmi este teamă. Îmi pierd credința…

Răspuns

Dragul meu Vicente,

Nu ești pierdut, singur și fără direcție. Nu ești pierdut pentru că ești la Centrul de Ajutor. Nu ești singur, petru că, deși ai multe temeri, Duhul Celui Prea Înalt este cu ochii pe tine fără încetare. Nu ești fără direcție pentru că aici vei vedea ce trebuie să faci IMEDIAT!

Caută un Preot de la Centrul de Ajutor și cere-i să te elibereze de tot ce ai relatat. Ca el să-și pună mâinile peste capul tău și să hotărască eliberarea ta spirituală.

Cu siguranță că te vei simți ușurat.Totuși, asta nu este tot. Va trebui să continui să-ți ”sapi” propriul puț ca să bei din Apa Vieții.

Mă voi ruga pentru tine.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu ceea ce a promis celor care Îl caută.