Odată, într-un tărâm îndepărtat, un chinez înţelept trăia alături de ucenicul lui. Într-o zi, într-una din plimbările lor, au văzut o colibă în depărtare.
Când s-au apropiat, au observat că în ciuda extremei sărăcii a acelui loc, căsuţa era încă locuită de cineva. În acea zonă pustie, fără plante şi fără copaci, trăiau un bărbat, o femeie, trei copii şi o văcuţă slabă şi obosită.
Fiindu-le şi foame şi sete, înţeleptul împreună cu ucenicul lui, au cerut adăpost pentru câteva ore de la acea familie. Au fost bine primiţi în mica căscioară.
La un moment dat, pe când mânca, înţeleptul a întrebat:
– Acesta este un loc sărăcăcios, departe de orice civilizaţie, cum reuşiţi să supravieţuiţi?
– Vedeţi acea vacă? Cu ea ne întreţinem noi – a zis capul familiei. Ea ne dă lapte să bem pe care îl facem de asemenea brânză şi lapte bătut. Când avem destule produse lactate pentru consum, mergem cu surplusul de brânzeturi şi de lapte în oraş şi le schimbăm pe alte alimente. Aşa ne ducem noi traiul.
Înţeleptul le-a mulţumit pentru ospitalitate şi a plecat. Nici bine nu a dat prima cotitură a străzi, că i-a şi zis discipolului său:
Întoarce-te, ia văcuţa şi adu-o până la prăpastia asta de aici. Apoi azvârle-o în prăpastie.
Ucenicul nu a vrut să o facă.
– Nu pot să fac asta domnule! Cum aş putea fi atât de ingrat? Văcuţa este tot ceea ce ei au. Dacă eu o arunc în prăpastie, ei nu mai au cum să supravieţuiască. Fără văcuţă, or să moară! Înţeleptul, după felul chinezesc de a fi al celor de teapa lui a respirat adânc şi a repetat apoi porunca:
– Du-te acolo şi împinge vaca în prăpastie.
Indignat, însă, resemnat, ucenicul s-a întors la colibă şi dezolat, a dus animalul până la marginea abisului împingându-l acolo. După cum era de aşteptat, văcuţa s-a prăbuşit în gol.
Au trecut câţiva ani şi în tot acest timp, remuşcarea nu i-a dat deloc pace acelui ucenic.
Într-o zi de primăvară, împovărat de vină, l-a lăsat pe înţelept şi a decis să meargă din nou la căscioara cea sărăcăcioasă din zona aceea pustie. vroia să vadă ce s-a întâmplat cu familia aceea, să o ajute, să le ceară iertare şi să repare ceea ce a făcut într-un fel sau altul.
Dând curba de dinaintea locului unde era căsuţa, nu i-a venit să-şi creadă ochilor ceea ce văzuse. În locul căsuţei dărăpănate, era un loc minunat cu mulţi arbori, piscină, maşină importată în garaj şi antenă parabolică.
Lângă grătar, erau trei adolescenţi bine făcuţi ce stăteau şi depanau amintiri cu tatăl lor despre cum au cucerit primul lor milion de dolari. Inima ucenicului a îngheţat.
Ce se întâmplase cu familia?!
Cu siguranţă, răpuşi de foame, s-au văzut nevoiţi să vândă terenul şi să plece de acolo. S-a gândit atunci că ei sunt pe undeva şi cerşesc mila oamenilor ca să trăiască. S-a apropiat atunci de vilă şi a întrebat dacă dânşi ştiu unde se află foşti propietari.
– Sigur că ştiu, a spus stăpânul casei. Te uiţi chiar acum la ei – a adăugat, arâtând cu degetul către cei ce erau împrejurul grătarului.
Neîncrezător, băiatul a intrat pe poartă, s-a apropiat câţiva paşi şi când a ajuns în dreptul piscinei, l-a recunoscut pe omul ce-l cunoscuse cu ceva ani în urmă. Acum, era acelaş om însă, mai mândru şi mai puternic. Femeia era mai fericită, iar copii erau acum nişte adolescenţi sănătoşi. Uimit, s-a uitat la capul familiei şi i-a zis:
– Dar cum a fost posibil una ca asta?! Am fost aici cu maestrul meu acum câţiva ani, iar locul acesta era mizerabil. Nu era nimic aici. Ce aţi făcut de v-aţi schimbat viaţa aşa de radical într-un timp atât de scurt?
Bărbatul s-a uitat la ucenic, a zâmbit şi i-a spus: Noi aveam o văcuţă cu care ne întreţineam. Era tot ce aveam. Într-o zi însă, ea a căzut în prăpastie şi a murit. Ca să supravieţuim, a trebuit să facem ceva, să ne dezvoltăm abilităţile pe care nici nu ştiam că le avem. Aşa, am căutat noi soluţii, iar astăzi suntem mult mai bine ca în trecu
- Ep. Edir Macedo
Leave A Comment