Muntele Sfânt

Muntele Sfânt

Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. (Ezechiel 28:14-16)

Când vorbim de sacrificiu, vorbim de o viaţă complet oferită pe altar. Când vorbim de altar, vorbim de munte, de cuceriri fizice, materiale, sentimentale, familiale şi mai presus de toate, de un loc în care toţi oamenii, fie ei membri, lucrători, preoţi sau chiar episcopi pot fi salvaţi şi blindaţi contra tuturor acţiunilor satanice.

Căci, pe munte (pe altar) suntem războinici puternici, luăm cu asalt ziduri şi înfrângem armate.

Diavolul lucrează zi de zi ca să vă împiedice să urcaţi pe munte (altar), iar lucrarea aceasta este făcută fără încetare pentru a-i da jos de pe munte pe cei care au ajuns acolo şi şi-au stabilizat viaţa. De ce?

E simplu. Asta datorită faptului că încă de la creaţie, diavolul a locuit pe Muntele Sfânt al lui Dumnezeu, dar după a fost expulzat de acolo. El ştie ce înseamnă ca o fiinţă umană să aibă viaţa în sacrificiu pe munte.

De aceea dragi lucrători, preoţi, episcopi soţii şi drag popor: muntele este locul pe care Dumnezeu l-a sfinţit să locuiască în el  „…o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui…” (1 Petru 2:9)

Acesta este un loc în care nici chiar întregul infern nu i-ar putea învinge.

Mulţumim lui Dumnezeu!

Ep. Edir Macedo

 

 

 

 


By |2011-11-08T11:43:45+02:00noiembrie 8th, 2011|Episcopul Edir Macedo|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment