Moștenirea Copiilor Lui Dumnezeu
Nu e vorba despre religie, biserică și nici despre doctrina evanghelică.
Duhul Sfânt e moștenirea lăsată de Iisus celor care cred în El, cu adevărat.
Cred în El numai cei care ascultă de Cuvântul Său.
Moartea l-a obligat pe decedat să lase moștenitorilor lui bunuri sau datorii, binecuvântări sau blesteme.
Iisus a murit, a înviat și S-a înălțat la Tronul Veșnic al Împărăției Lui.
Prin urmare, nu doar că le-a lăsat moștenitorilor Lui Binecuvântarea binecuvântărilor, Duhul Său, dar are și autoritatea să garanteze că Moștenirea Lui ajunge la fiecare dintre ai Lui.
De aceea, a promis să nu ne lase orfani, bieți sărmani la discreția favorurilor altora.
Nu! De o mie de ori, nu!
”Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi!” (Ioan 14.18)
Lumea știe că El va reveni să-Și caute Biserica. Dar, promisiunea de aici a început să se împlinească la cincizeci de zile după învierea Lui, adică din ziua de Rusalii.
Începând din acea Zi memorabilă, Duhul Sfânt Și-a asumat, personal, conducerea Bisericii Lui aici, pe pământ.
Ungerea Lui e turnată individual peste cei ascultători de Fiul Său Iisus.
Rebelii, orgolioșii, înșelătorii, neascultătorii și îndărătnicii rămân pe dinafară. Aceștia au până și dreptul să vadă acțiunea Duhului în viața altora, însă ei rămân pe dinafară…
Deixe o seu comentário