Justiția Credinței

“Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina în fața unui neam                          necredincios!
Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept! Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
De ce mă alungi? De ce trebuie să umblu întristat,  asuprit de dușman?
Trimite-Ţi lumina şi adevărul, ca să mă călăuzească, să mă conducă la muntele Tău cel sfânt şi la locuința Ta! Să ajung la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră, Dumnezeule, Dumnezeul meu!”

Psalmii 43.1-4

David voia justiție împotriva celor ce doreau să îi facă rău, dar nu a rămas doar oferind strigăte goale lui Dumnezeu ca EL să îl ajute. Nu, nimic de genul. El știa care este calea. El avea conștiința că dacă vroia ca Justiție să fie făcută, era nevoie de mult mai mult decât rugăciuni și cereri, era necesară folosirea credinței vii și practice. De aceea a spus că va merge la Altar, care era bucuria lui.

Mulți vor dreptate, dar fug de Altar, pentru că, pentru ei, Altarul nu este un motiv de bucurie, ci de greutate. De aceea că niciodată nu văd să se facă dreptate în viața lor. Dimpotrivă, sunt umiliți și nedreptățiți fără ca cineva să îi apere. Pentru că Justiția lui Dumnezeu doar se face prin credință, și nu există credință fără Altar.

Dumnezeu să vă binecuvânteze mult mai mult!