Învăţând de la David

///Învăţând de la David

Învăţând de la David

Regele David a fost una din figurile biblice cele mai diversificate. Experienţele sale multiple de viaţă şi de credinţă sunt relatate meticulos de detaliat în Sfintele Scripturi.

A fost mezinul tatălui său, păstor de oi, consilier al regelui, muzician, războinic, fugar, căpitan de poliţie, liderul celor dispreţuiţi, scriitor, rege al Israelului, curvar, ucigaş, om de război, a fost persecutat de însăşi fiul lui, a gândit construirea primului Templu al lui Solomon şi a fost strămoşul lui Isus Hristos.

A avut o viaţă pictată în toate culorile şi toate noanţele posibile. Un om atât de supus eşecului şi ratărilor şi totuşi atât de plăcut inimii lui Dumnezeu.

A studia viaţa lui David şi urcările şi coborâşurile ei, este o călătorie plină de lecţii, aventuri şi descoperiri din care, tu nu te vei mai întoarce fiind acelaşi. Urmând traiectoria lui David, te vei afla pe un drum al unui om ce L-a cunoscut pe Dumnezeu şi a avut intimitate cu El.

A-i cunoaşte istoria înseamnă a te apropia de Dumnezeu. Mi-ar plăcea să vă invit să facem exact asta.

Aceasta este o oportunitate unică de care trebuie să profitaţi pentru a cunoaşte povestea lui David, cea relatată în Biblie. Prin lecturarea pasajelor biblice în care ne este vorbit despre David, avem şansa să ne întoarcem în trecut prin intermediul imaginaţiei şi să culegem de acolo bogăţii spirituale pentru credinţa noastră.

Haideţi să începem chiar de astăzi să citim povestea lui David din Sfintele Scripturi. Ea începe în cartea 1 Samuel, capitolul 16 şi ţine până la sfârşitul acestei cărţi. Se continuă apoi în cartea biblică 2 Samuel şi se încheie prin relatarea morţii lui David în cartea 1 Regi (Împăraţi), capitolul 2.

Vom citi fiecare secvenţă, meditând profund asupra celor spuse. Ar fi foarte bine, dacă în timp ce dvs culegeţi învăţături de viaţă din lecturarea despre David, aţi mai lăsa aici şi câteva comentarii despre ceea ce aţi deprins şi despre ceea ce aţi înţeles din citirea fiecărui pasaj care v-a atras atenţia. Aşa, am putea fi cu toţii binecuvântaţi.

S-a făcut?

Ep. Edir Macedo

 

 

 

 

 

 

By |2012-01-25T09:01:16+02:00ianuarie 25th, 2012|Episcopul Edir Macedo|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment