Înșelarea lui Dumnezeu
”Căci Eu sunt DOMNUL, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi.
Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice DOMNUL oştirilor. Dar voi întrebaţi:
„În ce trebuie să ne întoarcem?”
Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi? Dar voi întrebaţi: „Cu ce Te-am înşelat?” Cu zeciuielile şi darurile de mâncare.
Sunteţi blestemaţi câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi, tot poporul în întregime!
Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice DOMNUL oştirilor, şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare” – Maleahi 3.6 – 10.
”Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb…”. Condiția precară în care se afla poporul nu era cauzată de faptul că Dumnezeu s-a schimbat, pentru că El nu se schimă. Copiii lui Israel au fost cei care și-au schimbat comportamentul în relația cu Dumnezeu. În consecință, s-a schimbat și calitatea vieții lor.
S-au rătăcit și nu au ținut poruncile lui Dumnezeu. Toate companiile, instituțiile și națiunile au legi care reglementează normele lor. Legile trebuie să fie respectate. Nerespectarea lor are consecințe drastice pentru infractori. La fel este cu legile lui Dumnezeu. Ele trebuie să fie îndeplinite, iar cine se abate de la ele, suferă consecințele.
Dumnezeu a zis: „Întoarceți-vă la Mine, și Mă voi întoarce și Eu la voi”. A spune unui necredincios să se întoarcă la Dumnezeu, este ușor de înțeles, dar a spune unui popor, care se presupune că-L cunoaște pe Dumnezeu, că trebuie să se întoarcă la El, este mai greu de înțeles. De aici, și răspunsul: „ÎN CE trebuie să ne întoarcem?”. Un astfel de răspuns arată faptul că poporul lui Dumnezeu a crezut că făcuse deja tot ce trebuia să facă, de aceea întreabă: ”ÎN CE?”. Uitați-vă la răspunsul pe care l-a dat Dumnezeu: ”Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum Mă înşelaţi voi?”. Cum va accepta un om neprihănit să înșele pe cineva, mai ales pe Dumnezeu? De aceea, poporul întreabă: „Cu ce Te-am înşelat?”. Iar Dumnezeu arată: „Cu zeciuielile şi darurile de mâncare„. De aceea, blestemul a făcut parte din viața lui. Blestemul vine din neascultare, dar Dumnezeul nostru ne binecuvântează pe toți.
Dumnezeu cere poporului să aducă zeciuielile și darurile de mâncare și sugerează că, în felul ăsta, Îl pot pune la încercare. În nici o altă situație, Dumnezeu nu invită oamenii să-L pună la încercare, decât în privința zeciuielilor și darurilor de mâncare. Nu era nevoie să spună că El este Domnul Oștirilor, era suficient să spună că este Domnul, dar afirmă că este Domnul Oștirilor, adică Domnul luptelor, pentru că cei credincioși fac parte din această oștire.
Pentru aceia care Îl pun la încercare, El promite să deschidă zăgazurile cerului și să toarne binecuvântare nemăsurată. Una este binecuvântarea care poate fi măsurată, alta este binecuvântarea incomensurabilă, fără limite, după măreția Lui. Datorită acestei recunoașteri a domniei Domnului Iisus, El însuși îl mustră pe cel care distruge viața credincioșilor. Recunoașterea domniei lui Iisus este atât de puternică, încât Dumnezeu îi spune diavolului: „Pentru că această persoană Mă slujește, Eu te pedepsesc!”.
Cu siguranță, poporul se întreba: „De ce fac totul corect și, totuși, pământul este arid? De ce banii mei nu aduc belșug? De ce am atâtea pierderi?”. Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu face ca pământul să nu mai fie steril. Oficial, în lume sunt recunoscute 194 de națiuni. Vă puteți imagina cum ar fi ca toate națiunile să vă considere fericit? Cine face parte din această națiune sfântă, din poporul care este proprietatea exclusivă a lui Dumnezeu, este considerat fericit de toate celelalte popoare. Pământul acestei națiuni trebuie să fie deosebit, trebuie să fie un pământ încântător.
Deixe o seu comentário