Încrederea neclintită în lucrurile care se așteaptă
Când este vorba de lucruri invizibile și imposibile să se întâmple, în ochii omenești, precum vindecarea bolii, un membru al familiei dezlegat sau orice alt vis sau realizare personală care se dorește să se vadă, credința în Promisiunile lui Dumnezeu este singura soluție. Nu există altă opțiune.
Ce fel de credință?
Cum spune textul, credința neclintită în Cuvânt. Adică, convingerea personală de ceea ce este Promis în Cuvânt, indiferent de orice circumstanțe, Promisiunea Scrisă este proba-document că se va întâmpla, trebuie să se întâmple, fie ce o fi, având în vedere că, Cuvântul Scris nu este omenesc. Cuvântul este al Dumnezeului Atot-Puternic, nu poate da greș!
Acesta a fost credința pe care Domnul Iisus a folosit-o pentru a învinge pe Satană. Acum, dacă, credința Fiului lui Dumnezeu bazată pe Promisiuni acolo în deșert a funcționat, cum nu va funcționa de aceeași formă cu fiii lui Dumnezeu astăzi?
Cred că o mare problemă este că mulți ai credinței nu întotdeauna se sprijină de baza fermă a Promisiunii. În loc de asta, amestecă sentimentele inimii cu convingerile creștine. Ori împart credința lor în Cuvânt cu opiniile străine care nu au nimic de văzut cu Semnele Scrise în Biblia Sfântă.
Acum, dacă fiind om rămân indignat când sunt împiedicat în a îndeplini cuvântul dat, îmi imaginez AtotPuternicul. Oare EL va da greș?
Domnul Iisus a spus: va trece Cerul și Pământul, dar Cuvintele Mele nu vor trece. (Matei 24.35).
Deixe o seu comentário