Episcopul Edir Macedo

Experiența mea la Templu

În momentul în care am știut că voi merge, nu m-am simțit vrednică să merg.

Ce am făcut, ca să merg?

M-am consacrat. Am vrut să ofer ce mi-a descoperit Dumnezeu.

Când am ajuns la Templu, frumusețea lui exterioară m-a făcut să o văd ca și cum ar fi intrarea în cer. Templul construit cu pietre din Israel, sacrificiul tuturor oamenilor de la Centrul de Ajutor Spiritual. Pietrele par că vorbesc.

După ce am intrat și am participat la slujbe, a fost inevitabil să nu plâng. În special, pentru disciplina din afară, dar și din interior. Am ajuns cu 30-40 de minute înainte de începerea slujbei, fără să spun vreun cuvânt. Nu vorbea nimeni. Numai fundalurile muzicale, imaginile și versetele din Biblie vorbeau acolo.

Dumnezeu vorbea, în fiecare clipă. Nu numai ce era scris acolo, ci îmi vorbea și dezvăluia cine trebuia să fiu. Când îmi amintesc, ochii mi se umplu de lacrimi, pentru că am văzut și văd măreția și îndurarea Lui față de mine. M-am simțit atât de mică, atât de nesemnificativă, nu pentru că Dumnezeu m-a făcut să mă simt așa, ci pentru că așa sunt, cu adevărat. Atât de imperfectă. Și, tot ce am auzit de la El era ceva atât de profund… El mă învăța tot ce am meditat, pe parcursul celor 40 de zile. Părea că Îl cunoșteam într-un mod, în care nu L-am cunoscut niciodată, înainte. Cuvintele Lui erau vii și se deschideau pentru o nouă realitate.

Părea că întorcea o pagină a vieții mele. Ieșeam dintr-o fază independentă, ca să intru într-o fază total dependentă de El.

Mi-a produs o mare teamă, dar și respect și reverență, în totul. Nu numai în mediul în care trăiam, ci și în viața de zi cu zi. Era imposibil să ies la fel cum am intrat.

Chiar și când nu mai eram acolo, duhul meu trăia, încă, ce am primit acolo. Cu alte cuvinte, însetată ca acum, n-am fost nicodată, în viața mea. Am primit apă vie. Apă care spală și aduce o altă etapă a vieții. Nu că trebuia să mă schimb, dar trebuia să schimb modul în care văd și trebuie să acționez.

E foarte profund.

În fine, am văzut cât de mult trebuie să sacrific și să-I ofer o viață demnă Lui Dumnezeu.

Cum?

Înainte, spuneam: „Ia viața mea”, dar acolo, în Templul, Duhul Sfânt mi-a arătat că eu sunt cea care schimb căile mele rele (dorințele, ideile și gândurile), ca să fiu ce vrea El să fiu.

Cu alte cuvinte, când Îi spun: „Ia viața mea!”, Îi dau tot ce am ales să fiu cu timpul, dorințele, alegerile, gândurile și ideile. De câte ori știu cine trebuie să fiu, ca să glorific Numele Lui, dar aștept ca Dumnezeu să mă schimbe ???? Însă El mi-a descoperit: „A-ți încredința viața, fiica mea, este să faci ce ți-am arătat să fii”.

Deși nu face parte din dumneavoastră, când e folosită credința, face ce e drept, ca să fiți justificat în fața Lui Dumnezeu. Nu în fața altcuiva.

Într-adevăr, a vorbi e ușor. Dar a trăi, e altă situație.

Dumnezeu mă face să mă văd pe mine. Nu ce fac.

Dumnezeu mi-a dat câteva subiecte remarcabile:

Slava lui Dumnezeu: Să dau toată slava Lui. Nu pentru ce fac sau realizez, ci în a-L cunoaște și a ști că El are milă, dar face și judecată și dreptate..

”Așa zice Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul” (Ieremia 9.23-24).

Și, într-adevăr, tot ce a fost scris, e întemeiat. Când a trebuit să sacrific, n-a fost pentru că eram puternică pentru că, dacă era așa, nu eram atașată de ce am sacrificat, ci pentru că El mi-a cerut. Atunci, de ce ar trebui să mă laud cu ce am făcut pentru Dumnezeu, dacă El a fost Cel care mi-a cerut?

Dacă am manifestat putere în a avea încredere și a mă încredința, n-a fost pentru că era în mine, ci pentru că am folosit credința și ascultarea de Cuvântul Lui Dumnezeu, ca să fac asta.

Ce Îi place Lui Dumnezeu e să-L cunosc. Și să știu ce vrea de la mine. Pentru că toți oamenii ne cunosc, fiindcă au fost sensibili, ca să ne observe. Asta Îi place Lui Dumnezeu!

Și cunoscându-L, voi ști care e mila Lui față de mine, care e judecata (disciplina, învățăturile) și dreptatea Lui (am semănat și am cules).

Mi-a vorbit despre cum e să fii Templul Lui.

Mi-a vorbit despre cum e să fii Nobil.

Și despre multe lucruri.

A fost atât de profund, încât duhul meu a vorbit cu El, tot timpul. Trăiesc în duhul rugăciunii, din necesitatea de a fi Una cu El.

Nu trăiesc în duh ca să ascult, ci pentru că, într-adevăr, Templul și cele 40 de zile m-au făcut să văd marea nevoie de acest lucru.

Cele 40 de zile m-au ajutat foarte mult, m-au făcut, într-adevăr, să-L văd pe Domnul Iisus așa cum este. Mi se pare ca L-am cunoscut personal pentru prima dată, pentru că am văzut cât de necesar este să Fiu Una cu El.

Sunt în această credință, să dau ce merită El să primească din partea mea. Știu și sunt conștientă că nu prin cunoaștere voi realiza ceva, ci prin credința în acțiune, pentru a anihila tot ce a fost un impediment în a-L slăvi.

Și sunt dispusă să lupt, ca să-I ofer Lui Dumnezeu. Nu voi face asta prin puterea mea, ci cu El. Fiind Una cu El, în mod constant.

Îți mulțumesc, Doamne Iisuse, pentru Lucrarea Ta din viața noastră! Domnul e Singurul Vrednic de cinste și slavă.

Viviane Freitas