În versetele din 1 Împărați 17.6-7, Biblia ne relatează că Domnul purta de grijă de necesitățile lui Ilie, bărbat al lui Dumnezeu, precum pâinea și carnea pe care corbii le aduceau fără lipsă și apa din ued. Trecând zilele, uedul a secat.
Sfârșitul acestor suplimente l-a condus pe Ilie la o schimbare. Totuși, când trăim prin credință nu vedem lucrurile lui Dumnezeu ca un sfârșit, ci ca pe începutul unor noi evoluții.
Dumnezeu a permis sfârșitul izvorului care îl alimenta pe proroc, ca să dea început unui nou izvor de minuni care avea nu doar să alimenteze pe Ilie, precum și pe o văduvă și fiul ei, care avea să intre în istoria credinței precum “Văduva din Sarepta” (1 Regi 17.9).
Văd această slujbă a Focului Sfânt din Israel precum acel izvor care a secat. Viața celui ce cu adevărat sacrifică devine un “wadi”, un cuvânt arab care indică un izvor de apă care doar este activat pe timp de ploaie, dar pe timp de secetă “wadi” seacă, cerând așa o schimbare.
Când decidem să secăm izvoarele noastre conform orientărilor lui Dumnezeu, El Însuși ne orientează în direcție spre noi izvoare și mai prospere, suficiente pentru a binecuvânta necesitățile noastre și inclusiv să ofere condiții pentru a ajunge la persoanele care sunt victime ale secetei spirituale.
Conform istoria continuă, Dumnezeu pregătește prorocul pentru spectacolul de credință de pe Muntele Carmel.
O îmbrățisare!
Higor Diego Ralla, din Campinas – Sao Paolo
Leave A Comment