Episcopul Edir Macedo

Doamna Elza

În Caxias. Acolo am cunoscut o femeie de culoare, cu părul alb, cu vocea blândă și care avea întotdeauna un cuvânt de viață.

Dar nu era numai asta, această femeie avea mult mai mult, încât astăzi pot să povestesc un pic din povestea ei și să-i acord importanță în viața mea.

Doamna Elza, cea mai veche colaboratoare a Centrului de Ajutor Spiritual.

Postea în fiecare zi, nu trecea ziua fără să postească. Era incredibil entuziasmul ei!

Ajungea prima la Centrul de Ajutor. Când deschideam, ea era deja la ușă, așteptând să intre în Casa Lui Dumnezeu. Uneori, chiar dacă nu se luminase încă de ziuă, doamna Elza era tot acolo, la ușă, așteptând să intre…

Când intra, mergea direct la Altar și acolo își îndoia genunchii și se ruga. Îmi imaginez că, în mod sigur, datorită acestei constanțe de a posti în fiecare zi, în acel moment când era pe genunchi, trebuie că se ruga pentru mine, pentru evanghelist, pentru episcop, pentru oamenii care vor ajunge acolo și pentru ea, ca să poată fi, cu adevărat, utilă, și ca sufletele să fie câștigate pentru Împărăția Lui Dumnezeu.

Doamna Elza locuia singură, nu avea copii. Nu avea pe nimeni. Trăia pentru Dumnezeu, pentru lucrarea Lui Dumnezeu.

Era o colaboratoare a rugăciunii și dedicării.

După ce se ruga la Altar, pregătea slujba. Sfânta Cină, obiectivele care trebuiau îndeplinite și celelalte lucruri, întotdeauna cu dragoste și atenție la detalii. Căuta perfecțiunea Lui Dumnezeu. Acorda atenție oamenilor cu plăcere, dragoste și grijă.

Mă gândesc și îmi amintesc… Era cea mai în vârstă și prima care ajungea la Centrul de Ajutor.

Dumnezeul meu, de multe ori, mie și evanghelistului ne era foame – la momentul respectiv, Centrul de Ajutor tocmai cumpărase postul de televiziune Rede Record, așa că toți sacrificam pentru ceva mai mare decât noi, pentru Lucrarea Lui Dumnezeu -, însă doamna Elza, care era pensionară, din puținul pe care-l câștiga, returna zeciuiala ei și chiar ne întindea o mână de ajutor în vremuri de criză și nevoie. Cu toate astea, de la masa ei, nu lipsea pâinea.

Un detaliu: pe parcursul săptămânii, aduna ouă de la găinile pe care le avea, făcea ceva de mâncare și ne aducea tuturor.

De câte ori venea cu mâncare, se simțea o aromă delicioasă! Două farfurii de mâncare puse într-un prosop de bucătărie albastru, pe care citeam: ”DOMNUL ESTE PĂSTORUL MEU: NU VOI DUCE LIPSĂ DE NIMIC”. Generozitatea ei nu avea limite.

Într-o zi, am deschis Centrul de Ajutor și doamna Elza nu era la ușă, așteptând să intre. În acea zi, n-am văzut-o rugându-se la Altar și nici organizând slujba care începea.

Îi simțeam lipsa și ne era dor de ea.

Câteva zile mai târziu, am găsit-o pe doamna Elza la ea acasă, pe genunchi, ca de obicei, cu toate astea, ea nu mai era acolo.

A murit în timp ce se ruga.

Cu siguranță, trebuie că s-a rugat pentru Lucrarea pe care o iubea atât de mult, pentru episcopi și preoți, pentru mine, pentru dumneavoastră.

Ne e dor de doamna Elza.

De acea mâncărică, de acea afecțiune pentru noi, de acea dedicare totală față de Lucrarea Lui Dumnezeu, față de Centrul de Ajutor, de acea atenție față de oamenii care veneau aici.

Doamna Elza era o mamă. Un înger care avea grijă de noi. Avea peste 80 de ani, când ne-a părăsit.

Știți, cu doamna Elza, parcă era mai ușor să înving, zi de zi.

O frază de neuitat a doamnei Elza: „Părinte, cine stă pe genunchi, nu poate să se împiedice”.

Ea nu s-a împiedicat!