Din iad, la Cer

heavenhellDomnule episcop Macedo,

Provin din Biserica Baptistă și, de la vârsta de cinci ani și până la 11 ani, am fost abuzată de tatăl meu, care era pastorul bisericii.

În ziua în care predica, vroiam să vomit. Fiindcă mereu se ridica un „profet” care-l lăuda, spunând că, în fața Lui Dumnezeu, el era ca David. Și, îmi spuneam: „Cum se poate așa ceva? Acest Dumnezeu este nedrept!”

Așa am crescut.

Din cauza asta, nu mai credeam în DUMNEZEU.

Am ajuns să slujesc duhurilor rele. De asemenea, am început să mă droghez în fiecare zi. Odată, am prizat atâta cocaină, încât din nas îmi ieșea un sânge gros. Și, mai rău este că, de fiecare dată când eram drogată, eram sigură că, dacă Iisus se va întoarce, eu voi merge în iad.

Odată, când am fost la un curs de spaniolă, am leșinat. Am intrat într-un Centru de Ajutor Spiritual (nu mai intrasem niciodată) și dumneavoastră, domnule episcop, chiar dacă nu mă cunoșteați, v-ați rugat așa cum ați făcut mereu, pentru cei care sunt de partea greșită a vieții. De aceea, cred că Însuși DUMNEZEU, prin aceste rugăciuni, mi-a oferit acest moment.
Mulțumesc, domnule episcop! Sunt rodul rugăciunilor dumneavoastră.

Când vă rugați pentru cei pierduți în acest iad, DUMNEZEU vă răspunde la rugăciuni și scoate sufletele din mâinile diavolului.

Nu știu cum să vă mulțumesc!

Astăzi, sunt colaboratoare aici, în Recife – PE, în regiunea San Martin, și sunt o femeie de afaceri. Am un soț care este și el colaborator și un fiu care este, de asemenea, colaborator. Toți trei facem Lucrarea în Casa Lui Dumnezeu. În plus, mai avem două fiice – una de 12 ani, care este la ȘBI, și una de opt ani.

Tuturor copiilor mei le place să stea în Casa Lui DUMNEZEU. Astăzi, pot să vă spun că familia mea este, cu-adevărat, a Lui DUMNEZEU și arătăm asta prin mărturia noastră. De asemenea, învățăm cu dumneavoastră, domnule episcop Macedo, tatăl nostru în CREDINȚĂ.

Familia ANGELIS

SLUJIM ÎN ALTARUL LUI DUMNEZEU DIN SAN MARTIN, RECIFE – BRAZILIA

Ep. Edir Macedo

Ep. Edir Macedo

Deixe o seu comentário

Ou preencha o formulário abaixo.

O seu endereço de email não será publicado. Campos obrigatórios marcados com *